Senatul a adoptat proiectul privind pensiile speciale pentru aleşii locali

Senatul a adoptat, marţi, propunerea legislativă privind pensiile speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene, potrivit Agerpres.
Economica.net - mar, 21 iun. 2016, 14:42
Senatul a adoptat proiectul privind pensiile speciale pentru aleşii locali

Proiectul a întrunit 101 voturi ‘pentru’, 6 abţineri şi un vot ‘împotrivă’.

Potrivit celor adoptate, aleşii locali vor primi pensii speciale după un mandat întreg. Nu vor beneficia de această pensie cei care au fost condamnaţi definitiv cu executare în exercitarea funcţiei de ales local, primar, viceprimar, preşedinte de consiliu judeţean şi vicepreşedinte de CJ. Nu se pot cumula pensia de ales local şi cea de parlamentar. Această lege va intra în vigoare din ianuarie 2017, iar banii pentru pensiile aleşilor locali vor fi acordaţi de la bugetele locale.

Senatorul PNL Octavian Motoc a susţinut, la dezbateri, că iniţiativa legislativă are ‘o tentă populistă’.

‘E clar că primarii din România lucrează pentru comunităţile pe care le reprezintă şi pentru munca lor nu sunt încă plătiţi la nivelul muncii lor. Salariul lor este mic în comparaţie cu munca pe care o prestează. Orice Guvern ar trebui să aibă ca prioritate creşterea salariilor primarilor, însă, pentru fi consecvenţi, noi milităm ca pensiile speciale să nu existe. Pensiile trebuie să se bazeze pe o contributivitate. În aceste condiţii, grupul parlamentar liberal se opune acordării de pensii speciale oricăror categorii sociale’, a arătat Motoc.

La rândul său, senatorul liberal Nicolae Vlad Popa a spus că proiectul încalcă decizia Curţii Constituţionale şi pentru acest lucru răspunde majoritatea, adică grupul PSD.

Comisia pentru constituţionalitate a analizat în două rânduri şi a pus în acord fiecare motivaţie de neconstituţionalitate, ajungându-se la un text constituţional, a susţinut senatorul PSD Ovidiu Donţu.

Senatul este for decizional.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...