După Brexit, România rămâne cu mai puţine fonduri europene de accesat

Cel mai mare impact pe termen lung al votului pro-Brexit asupra României ar putea fi diminuarea fondurilor europene pe care România le va putea accesa în următorii ani, conform studiilor realizate de specialiştii Unicredit. Asta datorită gradului redus de absorbţie al fondurilor din ţara noastră şi a faptului că sistemul UE favorizează cererile de finanţare în ordinea depunerii lor.
Economica.net - lun, 27 iun. 2016, 21:02
După Brexit, România rămâne cu mai puţine fonduri europene de accesat

Economistul şef al Unicredit Bank, Mihai Pătrulescu subliniază că impactul pe termen scurt asupra României va fi unul redus, deoarece pe termen scurt condiţiile rămân aceleaşi, negocierile vor dura cel puţin doi ani. Alături de impactul comercial, importuri/exporturi, şi migraţia forţei de muncă, cele mai afectate vor fi probabil proiectele pe fonduri europene.

Din punct de vedere al fondurilor UE, opinia predominantă este că ţările cu absorbţie ridicată ca procent din PIB (Polonia, Ungaria și Țările Baltice) sunt cele mai vulnerabile în cazul în care Marea Britanie îşi retrage contribuția financiară la bugetul UE. Cu toate acestea, estimarea UniCredit este că țările cu o performanță slabă în absorbția de fonduri, în special România, vor avea de suferit cel mai mult.

„Punctul nostru de vedere se bazează pe faptul că sistemul va favoriza primele cereri de finanţare, iar țările mai agile vor accelera absorbția fondurilor UE. Între timp, țările cu o absorbţie redusă precum România ar rămâne cu un volum scăzut de fonduri disponibile pe măsură ce ne apropiem de sfârșitul actualei perioade bugetare.

De aceea, considerăm că România va rezista la șocuri mai bine decât majoritatea celorlalte țări din ECE. Pe termen mediu, anticipăm că România și UE vor reuşi să își diversifice piețele de export, în timp ce numărul relativ scăzut de emigranţi români ar trebui să ajute la reducerea impactului Brexit”, a declarat Pătrulescu. Cu toate acestea, incapacitatea României de a accelera absorbția fondurilor UE ar putea afecta perspectivele pe termen lung pentru țară. Contribuţia Marii Britanii la bugetul UE este de 188 de milioane de lire sterline pe săptămână.

România avea, la finalul anului 2014, cea mai mică rată de absorbţua a banilor europeni. Iată o comparaţie, pe baza datelor din cercetarea KPMG, Progress Report 2007-2014:

Rata absorbției, final 2014

Bulgaria: 77%. 5,1 miliarde euro

Cehia: 69%, 18,1 miliarde euro

Estonia: 87%, 3 miliarde euro

Ungaria: 87%, 21,7 miliarde euro

Letonia: 86%. 3,9 miliarde euro

Lituania: 88%, 6 miliarde euro 

Polonia: 78%, 52,5 miliarde euro 

Slovacia: 65%. 7,6 miliarde euro

Slovenia: 83%. 3,4 miliarde euro.

Te-ar mai putea interesa și
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group deschide un centru Spaces în București, în clădirea Vastint Business Garden
International Workplace Group, cel mai mare furnizor de soluții de muncă hibridă din lume, cu mărci precum Spaces și Regus, deschide un spațiu de lucru flexibil de ultimă generație în......
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare și în anii următori
Record de gaze naturale exportate de Norvegia în 2024. Previziunile sunt că livrările vor rămâne la niveluri asemănătoare ...
Norvegia a exportat o cantitate record de gaze naturale anul trecut, iar volumele ar urma să rămână aproape de acest ...
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus rămâne cel mai mare constructor de avioane civile din lume, cu 766 de aeronave comerciale livrate anul trecut
Airbus a livrat 766 de aeronave comerciale în 2024 către 86 de clienţi din întreaga lume şi îşi va menţine pentru ...
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor din UE
Curtea de Conturi Europeană critică lipsa prevederilor clare privind intervenţiile asupra preţurilor de pe piața cardurilor ...
Abordarea UE în ceea ce priveşte plăţile digitale a făcut ca acestea să devină mai sigure, mai rapide şi mai puţin ...