BREXIT Zece modalităţi de a pune capăt mariajului Marii Britanii cu Uniunea Europeană – Reuters

Impasul dintre Marea Britanie şi Uniunea Europeană legat de ceea ce urmează după referendumul din 23 iunie, când britanicii au votat pentru ieşirea din UE, lasă deschise o serie de posibile scenarii, câteva dintre ele fiind prezentate de agenţia de presă Reuters şi preluate de Agerpres.
Economica.net - lun, 27 iun. 2016, 11:40
BREXIT Zece modalităţi de a pune capăt mariajului Marii Britanii cu Uniunea Europeană - Reuters

1. DIVORŢ CA LA CARTE

Premierul David Cameron, care după anunţarea rezultatului referendumului din 23 iunie a anunţat că va demisiona, convine cu Bruxellesul că singura modalitate juridică ca Marea Britanie să iasă din Uniunea Europeană este aplicarea articolului 50 din Tratatul de la Lisabona de a negocia o retragere. El doreşte să predea acest proces succesorului său, care este posibil să nu fie ales de Partidul Conservator până în octombrie. Liderii UE vor ca David Cameron să facă acest lucru acum sau cel puţin cât mai rapid posibil, dar nu dispun de pârghii juridice pentru a-l forţa.

În scenariul unui divorţ cât se poate de amiabil, Marea Britanie va invoca articolul 50, posibil (deşi improbabil acum) cel mai devreme marţi, când David Cameron se întâlneşte cu liderii celorlalte 27 de state membre în cadrul unui summit la Bruxelles, sau prin intermediul unei scrisori oficiale trimise de Cameron sau de succesorul său.

Acest articol stabileşte un termen de doi ani pentru negocierea unei retrageri amiabile. La modul ideal, vor fi împărţite drepturile şi obligaţiile în bugetul comun al UE şi alte chestiuni prioritare, cum este poate cazul statutului cetăţenilor britanici şi al celorlalţi cetăţeni ai UE care trăiesc de cealaltă parte a noii frontiere dintre Marea Britanie şi forul comunitar.

Într-o lume şi mai ideală, va fi stabilită o nouă relaţie economică între Marea Britanie şi Uniunea Europeană, posibil într-un tratat separat care să intre în vigoare la data ieşirii efective a ţării din UE. Tratatul privind retragerea poate intra în vigoare cu aprobarea a numai 20 din celelalte 27 state, reprezentând 65% din populaţia acestora. O nouă relaţie completă ar avea nevoie probabil de sprijin unanim. Doi ani este un termen scurt, dar negocierile pot fi extinse dacă toate cele 28 de state membre actuale sunt de acord. Dacă nu există niciun acord, atunci Marea Britanie pur şi simplu iese din UE la doi ani după activarea articolului 50 – un rezultat înscris în tratat pentru a limita incertitudinile.

Concluzia Reuters: Sincer? Prea frumos ca să fie adevărat. Cu Uniunea Europeană nu este niciodată atât de uşor.

2. NE SCUZAŢI, N-AM VRUT

Marea Britanie este în descompunere politică, cu cele două partide mari în ‘război civil’ şi cu Scoţia pro-UE ameninţând fie să blocheze juridic Brexitul, fie să se separe. Rezultatul referendumului nu este obligatoriu din punct de vedere constituţional şi guvernul şi parlamentul, probabil după noi alegeri, l-ar putea ignora. În acest caz, UE ar continua să funcţioneze ca până acum, deşi un acord special privind statutul de membru, convenit de Cameron şi liderii celorlalte state UE în luna februarie, a fost ‘îngropat’ de rezultatul referendumului din 23 iunie.

Concluzia Reuters: Sincer? Credibilitatea democratică este împinsă dincolo de punctul de rupere.

3. AM VRUT, DAR NU ÎNCĂ

Susţinătorii Brexit-ului au fost mult timp suspicioşi în legătură cu termenul de doi ani prevăzut de articolul 50 şi unii au spus explicit că acest lucru ar trebui făcut oficial numai DUPĂ convenirea unui acord comercial cuprinzător care ar scuti Marea Britanie de reguli UE cum ar fi cea referitoare la imigraţie. O perioadă de cinci ani sau mai mult este norma la nivel global pentru astfel de mari acorduri comerciale. Marea Britanie ar fi până atunci membru deplin al UE.

Acesta este un scenariu de coşmar pentru liderii UE, care ar arunca blocul comunitar în negocieri cu final deschis cu cea de-a doua sa mare putere, ar da apă la moară euroscepticilor din forul comunitar şi ar distrage atenţia guvernelor de la alte probleme europene presante.

Ei (liderii UE) exclud deschiderea oricărei negocieri atât timp cât Marea Britanie este constrânsă de termenul prevăzut de articolul 50 şi insistă că Marea Britanie nu poate beneficia în continuare de acces la piaţa comună simultan cu încetarea liberei circulaţii a lucrătorilor şi plăţilor la bugetul UE. Teoretic, ar putea fi o dispută fără sfârşit, cu Marea Britanie în rolul de adolescent îmbufnat, otrăvind atmosfera anul viitor când în Franţa şi Germania vor avea loc alegeri şi Uniunea Europeană începe negocierile asupra unui nou buget multianual. Cineva ar trebui să cedeze şi s-ar putea ajunge la un oarecare compromis.

Concluzia Reuters: Sincer? Compromisul este cuvântul de ordine la UE; acest scenariu nu trebuie exclus.

4. AM VRUT – SAU POATE NU

Articolul 50 sugerează o ieşire ireversibilă mai degrabă decât o uşă batantă. Oficialii UE insistă că, după ce a fost activat acest articol, statul respectiv nu poate reveni. Totuşi, în rândul avocaţilor opiniile sunt împărţite. Unii experţi britanici cred că notificarea ieşirii poate fi pur şi simplu retrasă. La Bruxelles, alţii sunt de părere că acest lucru se poate întâmpla, dar numai dacă toţi sunt de acord. Un viitor guvern britanic ar putea ajunge la concluzia că cea mai bună cale de a pune capăt procedurilor de divorţ este să fii de acord să rămâi căsătorit.

Concluzia Reuters: Sincer? Vezi scenariul 2, dar cu unele scăpări de memorie.

5. PUTEM ARANJA LUCRURILE RAPID?

Unii susţinători ai Brexit-ului au sugerat că votul favorabil ieşirii din UE pur şi simplu serveşte drept pârghie pentru a renegocia condiţii mai bune pentru Marea Britanie în interiorul UE care ar putea fi supuse unui nou referendum. Liderii UE au exclus această posibilitate pe aceleaşi motive ca mai sus. Acordul cu Cameron, pentru a proteja City-ul londonez de zona euro şi a reduce imigraţia dinspre UE, a fost ‘îngropat’ printr-o clauză care l-a legat de rezultatul referendumului de săptămâna trecută, astfel că orice negocieri ar începe de la o bază inferioară şi liderii UE ar trebui să-şi ‘înghită cuvintele’. Însă, pentru ceva timp a fost vehiculată în Europa ideea unui gen de ‘statut de membru asociat’ sau ‘parteneriat special’.

Concluzia Reuters: Sincer? Vezi scenariul 4, dar niciodată să nu spui niciodată pe tărâmul eurocompromisului.

6. HAI SĂ NE FACEM COMOZI

Marea Britanie ar putea să încerce să adere la Spaţiul Economic European (SEE) sau la Asociaţia Europeană a Liberului Schimb (AELS), alăturându-se unor ţări precum Norvegia, Elveţia sau Islanda, aflate în strânse parteneriate cu UE. Acest lucru ar putea conveni UE, dar liderii britanici vor trebui să-i convingă pe alegătorii favorabili Brexit-ului să accepte contribuţiile la bugetul UE şi migranţii care sunt primiţi de unele din acele ţări. De asemenea, nu ar mai exista tipul de acces la piaţa UE a serviciilor, aspect atât de important pentru marele sector financiar britanic.

Concluzia Reuters: Sincer? Nu pare să fie ceea ce-şi doresc britanicii, cel puţin deocamdată.

7. DE CE NU ÎNCEPEM DIN NOU?

O opinie extremă este aceea că urmările unui Brexit pentru UE ar putea fi atât de grave încât europenii ar reveni la planşa de desen şi ar crea efectiv un tip de Uniune care ar putea include Marea Britanie. Gestionarea diverselor ambiţii naţionale într-o nouă structură ar fi o sarcină colosală.

Concluzia Reuters: Sincer? Cu siguranţă un scenariu cu bătaie lungă, nu unul pentru viitorul apropiat.

8. A DOUA OARĂ E CU NOROC?

Unii dintre cei care au votat pentru Brexit au spus că, dacă nu funcţionează în afara UE, Marea Britanie ar putea adera la UE din nou. În acest caz, Marea Britanie s-ar confrunta cu un proces de aderare îndelungat şi care presupune acceptare din partea tuturor statelor membre şi o serie de condiţii de la care Londra a fost exceptată în ultimii 43 de ani – în special adoptarea euro.

Concluzia Reuters: Sincer? Un scenariu de luat în seamă doar de creduli.

9. SPAŢIU PENTRU O ŢARĂ MAI MICĂ?

Unii scoţieni speră să evite Brexit-ul prin separarea de Anglia. Ideea ca o Scoţie independentă să ocupe cumva scaunul lăsat liber de Marea Britanie la Bruxelles este respinsă de oficiali UE. La momentul referendumului din 2014 privind independenţa, Uniunea Europeană a afirmat că Scoţia ar poate solicita aderarea, dar că ar trebui să ‘stea la rând’, în spatele unor ţări ca Serbia, iar speranţa scoţienilor de a păstra lira sterlină mai degrabă decât de a adopta euro nici n-a fost luată în calcul. Există o oarecare compasiune pentru scoţieni, pentru că îşi pierd locul în UE, dar şi pericolul de secesiune, mai ales în Spania, Belgia şi Italia, care au propriile probleme privind separatismul.

Concluzia Reuters: Sincer? Scoţia ar putea adera la UE cândva, dar nu curând.

10. TRÂNTITUL UŞII

Un nou guvern britanic ar putea activa articolul 50 şi ar ieşi din UE legal în 2019 fără negocieri. El ar ignora şi perioada de notificare de doi ani, şi-ar încălca obligaţiile sale prevăzute de tratat şi ţara ar ieşi imediat, deşi în acest fel şi-ar submina credibilitatea ca parte a dreptului internaţional. Totuşi, UE nu poate face nimic pentru a împiedica acest scenariu. Bruxellesul ar putea adopta contramăsuri privind comerţul şi împotriva cetăţenilor britanici care trăiesc în UE, dar această modalitate ar afecta grav economia şi cetăţenii Europei. Totuşi, liderii UE se tem că a-i lăsa pe britanici să iasă în acest fel îi va inspira şi pe alţi naţionalişti europeni să distrugă Uniunea.

Concluzia Reuters: Sincer? Pericolul unei distrugeri reciproc garantate, urmată de destindere.

Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunțe la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...