Veniturile Danone România au crescut cu 6%, în 2015

Danone România a înregistrat anul trecut venituri de peste 484 milioane lei, în creştere cu 6% faţă de cele din anul precedent, informează compania printr-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.
Economica.net - mar, 28 iun. 2016, 11:40
Veniturile Danone România au crescut cu 6%, în 2015

‘Danone România a avut un an bun în 2015, an în care ne-am reconfirmat poziţia de lider pe segmentul de iaurturi, care reprezintă business-ul nostru principal. Evoluţia pozitivă a venit ca urmare a redefinirii strategiei şi a concentrării pe iaurturile din gamele de sănătate activă, de răsfăţ şi pentru copii, iaurturi cu plus valoare pentru consumatori’, a declarat Adrian Pascu, director general Danone România, Bulgaria, Moldova şi ţările Adriatice.

O contribuţie semnificativă la evoluţia business-ului în 2015 l-a avut şi extinderea producţiei pentru alte pieţe din Europa, fabrica Danone din Bucureşti funcţionând deja ca un centru regional. Spre exemplu, sortimente de Activia produse în România au ajuns anul trecut pe alte 12 pieţe europene.

‘Performanţa foarte bună a fabricii şi laptele de cea mai bună calitate ne ajută să producem cu succes şi pentru alte pieţe. Fabrica noastră din Bucureşti foloseşte majoritar lapte de la fermierii parteneri din România, procesând în jur de 50 milioane litri de lapte anual’, a precizat Adrian Pascu.

Danone România este lider de piaţă pe segmentul iaurturi. Compania are în portofoliu zeci de sortimente de produse, realizate în majoritate în fabrica din Bucureşti, cu lapte proaspăt colectat de la fermierii români.

Danone România face parte din compania Danone, activă în domeniile produse lactate proaspete, ape minerale îmbuteliate, alimentaţie pentru bebeluşi şi alimentaţie medicală avansată.

Te-ar mai putea interesa și
Mandatul lui Alexandru Chiriță la conducerea companiei Electrica a fost prelungit până la 31 decembrie 2026
Mandatul lui Alexandru Chiriță la conducerea companiei Electrica a fost prelungit până la 31 decembrie 2026
Consiliul de Administraţie al Societăţii Energetice Electrica a prelungit, până la 31 decembrie 2026, mandatul directorului general al companiei, Alexandru Chiriţă, şi pe cel al directorului......
Bitcoin stabilește un nou maxim istoric, în timp ce creșterea post-electorală continuă
Bitcoin stabilește un nou maxim istoric, în timp ce creșterea post-electorală continuă
Bitcoin a continuat să stabilească noi maxime istorice săptămâna trecută, ajungând la 99.800 de dolari, la mică distanță ...
Molnar (ANRE): Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei
Molnar (ANRE): Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei
Electromobilitatea ocupă un loc foarte important în domeniul energiei, însă lipsa datelor primite de la operatorii de ...
Italia și România fac front comun împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
Italia și România fac front comun împotriva propunerilor UE de interzicere a folosirii țigărilor electronice la exterior
Conform The European Conservative, Italia și România, state membre ale UE, au criticat inițiativa europeană de a impune ...