‘Scoţia nu v-a dezamăgit. Vă rog, va implor, dragi colegi, nu dezamăgiţi Scoţia în acest moment’, a declarat Alyn Smith din Partidul Naţional Scoţian (SNP, separatist), care conduce guvernul la Edinburgh şi care a promis să încerce să păstreze Scoţia în UE.
Zeci de membri ai legislativului de la Bruxelles s-au ridicat în picioare şi l-au aplaudat în timpul unei sesiuni tensionate cu privire la rezultatul referendumului de săptămâna trecută din Marea Britanie.