Potrivit acestuia, din cele circa 1.200 de vagoane, câteva sute de vagoane nu au instalaţii de climatizare, iar pe termen scurt are în plan climatizarea unui număr de 69 dintre acestea.
‘În prezent, dintre trenurile InterRegio, peste 85% au climatizarea asigurată, fiind vagoane noi sau modernizate, adică au fost dotate cu climă din construcţie sau în urma unor modernizări. Din vagoanele Regio, din care avem în prezent 250 de trenuri, în compunerea acestora un pic mai mult de 25% dispun de climă. Cea mai mare provocare pentru acest an şi pentru anul viitor pentru CFR Călători este de a asigura modernizarea acestor vagoane care, în momentul de faţă, nu dispun de aer condiţionat – şi doar a celor care merită să treacă printr-o modernizare şi nu depăşesc 40 de ani vechime, pentru că sunt nişte reglementări care ne condiţionează’, a spus Szentes.
Şeful CFR Călători a dat asigurări că există o preocupare în acest sens, respectiv asigurarea climatizării atât în vagoane, cât şi în locomotive, deoarece şi mecanicii de tren suferă din cauza căldurii.
‘Preocuparea noastră permanentă, dar în special în această perioadă cu temperaturi ridicate, o reprezintă asigurarea unei salubrizări adecvate corespunzător standardelor pe care le-am stabilit şi, bineînţeles, asigurarea funcţionării climei în fiecare vagon, fiecare mijloc de transport şi pe locomotive, pe posturile de conducere, pentru că avem şi mecanici care, la fel ca şi călătorii, se chinuie ore bune dacă nu au condiţii de climatizare’, a subliniat el.
Investiţia pentru montarea unei instalaţii de climatizare într-un vagon variază între 200.000 de lei şi 800.000 de lei, deoarece trebuie demontată aproape complet cutia vagonului, fapt care duce la creşterea cheltuielilor.
‘Nu putem introduce numai instalaţia propriu-zisă. Cu ţevi şi cu instalaţii, şi respectiv pentru reglajul şi pentru controlul acestor servicii, trebuie practic să se demonteze aproape complet cutia vagonului şi acest lucru poate să însemne de la 200.000 de lei până la chiar 800.000 de lei, în funcţie de tipul de vagon – şi trebuie să fim foarte atenţi la cheltuielile pe care trebuie să le facem în acest sens’, a explicat Iosif Szentes.
Întrebat dacă în urma acestor investiţii compania ar putea scumpi biletele, directorul spus că nu, subliniind că CFR Călători a fost una dintre puţinele companii de stat, poate chiar singura, care a scăzut preţul, după micşorarea TVA.
‘CFR Călători nu intenţionează să scumpească în acest an biletele. Dimpotrivă, am introdus foarte multe oferte pentru călători, astfel încât să beneficieze de condiţii de transport la preţ de Regio pe anumite distanţe, mai ales pe distanţele unde până acum nu am avut clienţi suficienţi sau în anumite ore când noi nu am avut suficienţi clienţi. Mai mult, cred că noi suntem singurele societăţi de stat care au redus preţul biletelor la începutul anului, în urma modificării cotelor de TVA. Acum avem preţurile cu 4% mai mici’, a spus Szentes.