Parlamentarii au atacat la CCR proiectul de lege privind dezincriminarea conflictului de interese

Un număr de 99 de parlamentari au sesizat la CCR proiectul de lege care duce la dezincriminarea conflictului de interese în cazul senatorilor şi deputaţilor care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013.
Economica.net - mie, 29 iun. 2016, 10:45
Parlamentarii au atacat la CCR proiectul de lege privind dezincriminarea conflictului de interese

Curtea Constituţională va lua în discuţie sesizarea pe data de 6 iulie.

Potrivit site-ului Camerei Deputaţilor, aceştia au trimis, pe 23 iunie, preşedintelui interimar al Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, sesizarea cu privire la neconstituţionalitatea Legii pentru interpretarea art. 38 alin.(11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor.

Potrivit expunerii de motive a iniţiatorilor, această lege are rolul de a lămuri ‘confuziile privind data intrării în vigoare a dispoziţiilor art. 38 alin.(11) din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi senatorilor, respectiv data de la care produc efecte juridice.

Iniţiatorii sesizării consideră neconstituţionale prevederile acestei legi, deoarece adoptarea acestei legi de interpretare ar putea conduce la un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care ‘asigură interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către celelalte instanţe judecătoreşti, potrivit competenţei sale’, potrivit art. 18 alin.(2) din Legea nr. 304/2004, republicată, privind organizarea judiciară.

Deputaţii arată că acest proiect de lege are efecte retroactive încălcând principiul neretroactivităţii legii consacrat de prevederile art. 15 alin.(2) din Constituţia României.

De asemenea, în expunerea de motive se arată că proiectul ‘asigură o clauză de impunitate retroactivă fiind o ‘subtilă dezincriminare retroactivă, o veritabilă amnistie’ pentru parlamentarii care au angajat rude înainte de data la care a intrat în vigoare această interdicţie (…) aceştia nemaiputând fi traşi la răspundere juridică penală şi civilă’.

‘Trebuie menţionat că infracţiunea de ‘conflict de interese’ prevăzută de art. 301 Cod Penal nu este aplicabilă unor fapte în care există o vinovăţie, o încălcare a legii, ci se adresează acele ‘zone gri’ în care se incriminează posibilitatea ca funcţionarul public să acţioneze fiindu-i afectată imparţialitatea de un interes personal’, se mai arată în motivele deputaţilor.

Sesizarea este semnată de liderul grupului parlamentar al PSD, Florin-Costin Pâslaru.

Parlamentul a adoptat recent o propunere legislativă prin care senatorii şi deputaţii care şi-au angajat rudele la birourile parlamentare până în anul 2013 să nu poată fi urmăriţi de Agenţia Naţională de Integritate.

Propunerea legislativă precizează că dispoziţiile din Statutul deputaţilor şi senatorilor potrivit cărora parlamentarii nu-şi pot angaja rudele la birourile parlamentare nu se vor aplica retroactiv şi nu vor produce efecte juridice pentru faptele săvârşite înainte de intrarea în vigoare a acestor dispoziţii, adică înainte de 21 august 2013.

Te-ar mai putea interesa și
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul Energetic Naţional
Sebastian Burduja: Cel mai probabil vom depăşi în 2024, după foarte mulţi ani, 1.000 de MW noi instalați în Sistemul ...
Capacităţile de producţie a energiei electrice puse în funcţiune până la această dată totalizează 900 MW şi ne aşteptăm la încă 100-300 MW până la finele anului, ceea ce înseamnă......
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Viktor Orban: Votul pentru aderarea României și Bulgariei la spațiul Schengen terestru va avea loc pe 12 decembrie
Miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României ...
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliția braziliană l-a pus sub acuzare pe fostul președinte Jair Bolsonaro pentru plănuirea unei lovituri de stat
Poliţia Naţională braziliană l-a pus oficial sub acuzare joi pe fostul preşedinte de dreapta Jair Bolsonaro pentru plănuirea ...
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine cu 241 de echipe
Burduja: La această oră avem 29.463 de puncte de consum nealimentate. La nivelul ţării sunt 144 de localităţi. Se intervine ...
Un număr de 29.463 de puncte de consum erau nealimentate vineri după-amiaza, respectiv 144 de localităţi, dar nivelul ...