Peste un milion de locuinţe au fost construite în România din 1990

Stocul total de de case şi apartamente din România era, la sfârşitul primului trimestru din anul 2016, de 8,9 milioane şi include un milion de unităţi care au fost construite începând cu anul 1990, conform unui studiu realizat de o companie de consultanţă imobiliară, remis miercuri AGERPRES.
Economica.net - mie, 29 iun. 2016, 12:01
Peste un milion de locuinţe au fost construite în România din 1990

Astfel, doar 11% din locuinţele aflate în stoc în România pot fi considerate noi (construite în ultimii 26 de ani), potrivit studiului DTZ Echinox, realizat pe baza datelor de la Institutul Naţional de Statistică.

Între 1990 şi 2015, cele mai multe locuinţe au fost construite în Bucureşti şi în judeţele Ilfov, Constanţa, Suceava şi Cluj, iar cel mai bun an în ceea ce priveşte livrările de locuinţe a fost 2008.

Ca distribuţie regională, zona de Nord-Est, care înregistrează cel mai ridicat număr de locuitori, este în topul livrărilor în ultimii 26 de ani, cu peste 200.000 de case şi apartamente noi finalizate. Următoarele zone după nivelul de livrări sunt regiunea Sud-Muntenia cu peste 146.000 de unităţi şi regiunea de Sud-Est cu mai mult de 143.000 de unităţi.

În perioada 1990 – 2015, în România, media locuinţelor construite anual este de aproximativ 38.000. Cel mai bun an a fost 2008, cu peste 67.000 de unităţi livrate. La polul opus, anul 2000 a înregistrat cel mai scăzut volum de livrări, cu doar 26.400 de case şi apartamente noi finalizate.

În topul livrărilor de locuinţe se află Municipiul Bucureşti (68.435), urmat de judeţele Ilfov (66.034), Constanţa (51.293), Suceava (50.848) şi Cluj (50.394). La polul opus, judeţul cu cea mai redusă activitate rezidenţială din ultimii 26 de ani este Caraş-Severin, unde au fost construite doar 5.185 de unităţi. Acest volum reprezintă 3,8% din totalul locuinţelor existente în judeţ. Spre comparaţie, în Ilfov, pe fondul dezvoltării imobiliare din localităţile învecinate Capitalei, 38,5% dintre locuinţe au fost finalizate în perioada analizată.

În anul 2015, în România au fost finalizate aproximativ 47.000 de locuinţe, în creştere cu 4,5% faţă de 2014. Cu toate acestea, numărul de locuinţe livrate a crescut în doar 17 judeţe, în timp ce în celelalte 25 s-a înregistrat o scădere a pieţei rezidenţiale.

Cele mai multe locuinţe au fost finalizate în judeţele Ilfov (6.634), Bucureşti (4.448), Iaşi (3.033), Cluj (3.022) şi Timiş (2.852). Judeţele Iaşi şi Sibiu au înregistrat cele mai semnificative creşteri ale activităţii rezidenţiale, cu un plus de 64%, respectiv 46%.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...