Ministrul Comunicaţiilor: Unii edili au pus piedici implementării proiectului RO-NET

Unii edili nu s-au preocupat, iar alţii au pus piedici implementării proiectului RO-NET, privind construirea unei reţele naţionale de internet în bandă largă în zonele dezavantajate, a declarat, luni, ministrul Comunicaţiilor, Marius Bostan, într-o conferinţă de specialitate, citat de Agerpres.
Economica.net - lun, 04 iul. 2016, 14:16
Ministrul Comunicaţiilor: Unii edili au pus piedici implementării proiectului RO-NET

Vreau să aduc mulţumiri speciale acelor edili care s-au preocupat, pentru că o parte s-au preocupat, iar o parte nu s-au preocupat. O parte s-au preocupat mai mult, alţii mai puţin. Unii chiar au pus piedici. Le mulţumesc acelora care au înţeles importanţa internetului în mediul rural pentru educaţie, copii, viitor, pentru dezvoltarea mediului economic local, pentru furnizarea unor servicii mai bune pentru cetăţenii din administraţie şi, de ce nu, pentru a ţine legătura mai uşor cu cei dragi de afară, care au plecat din ţara noastră şi au părăsit sate, oraşe întregi, ducându-se spre nicăieri, spre alte zări să-şi câştige existenţa, să ducă o viaţă mai bună’, a spus Bostan.

Acesta le-a atras atenţia reprezentanţilor primăriilor, prezenţi la eveniment, că trebuie să ţină cont de schimbările tehnologice.

‘Rolul nostru e să le facem o viaţă mai bună aici. Încercaţi să găsiţi noi oportunităţi; o parte dintre oportunităţi sunt date de evoluţia tehnologică. Orice strategie veţi face, orice drum definitoriu vă veţi face în aceşti patru ani, e bine să ţineţi cont de schimbările tehnologice’, a spus ministrul Comunicaţiilor.

Proiectul RO-NET privind construirea unei reţele naţionale de internet în bandă largă în zonele dezavantajate, prin folosirea fondurilor structurale, a fost finalizat în peste 200 de localităţi, iar în alte 220 se află în fază avansată de implementare, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Comunicaţiilor pentru Societatea Informaţională (MCSI), remis, vineri, AGERPRES.

Potrivit ţintei asumate prin proiect, până în noiembrie 2016, un număr 783 de localităţi din zone greu accesibile vor beneficia de acoperire cu internet în bandă largă.

RO-NET este un proiect major finanţat prin fonduri structurale europene. La finalul lunii mai, Comisia Europeană a decis modificarea acestui proiect şi, astfel, împărţirea sa în două etape. Valoarea totală aprobată pentru prima etapă a proiectului este de 18,8 milioane de euro, din care 12,5 milioane reprezintă cofinanţarea prin Fondul european de dezvoltare regională. Bugetul proiectului pentru cea de-a doua etapă este de 53 milioane de euro.

”RO-NET va acoperi 783 din cele 2.268 de localităţi identificate ca ‘zone albe’. Acest lucru va contribui la reducerea decalajului digital dintre zonele urbane şi zonele rurale aducând internetul în bandă largă mai aproape de 130.000 de gospodării cu 400.000 de locuitori, 8.500 de întreprinderi şi 2.800 de instituţii publice”, informează MCSI.

Până acum s-a decontat de la Comisia Europeană aproximativ 22% din valoarea totală, iar stadiul fizic de realizare depăşeşte 25%, rezultat care s-a atins în circa două luni.

Te-ar mai putea interesa și
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Avertismentul Fitch, uvertura unui coșmar al finanțării, probabilitatea unui acord cu FMI crește
Am văzut spicuiri din așa-zisul program de guvernare. Nimic de acolo nu este notabil, convingător, în contextul dezastrului bugetar....
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Vânzările Dacia în Europa au depășit 500.000 de unități în primele 11 luni din 2024
Europenii au înmatriculat în primele 11 luni din acest an 522.013 mașini ale mărcii Dacia, cu 2% mai multe decât în ...
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Tranzacțiile imobiliare și schimburile valutare peste 2.000 de euro, riguros monitorizate
Executivul a aprobat în ședința din 18 decembrie proiectul de lege privind modificarea şi completarea Legii nr. 129/2019 ...
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Companiile auto din Europa, depășite net de cele asiatice în domeniul digitalizării – studiu
Marile companii auto asiatice devansează competitorii lor europeni în materie de digitalizare a producției în mare parte ...