Romgaz caută avocaţi după controlul Curţii de Conturi şi ancheta Comisiei Europene

Producătorul naţional de gaze, Romgaz, vrea să achiziţioneze servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică într-un diferend apărut în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi în anul 2016 şi pentru potenţialul diferend ce ar putea apărea în urma controlului Comisiei Europene, potrivit convocatorului Adunării Generale a Acţionarilor pentru data de 11 august.
Economica.net - mie, 06 iul. 2016, 12:44
Romgaz caută avocaţi după controlul Curţii de Conturi şi ancheta Comisiei Europene

Astfel, pe primul punct pe ordinea de zi a şedinţei AGA se află ‘aprobarea achiziţionării de către SNGN Romgaz S.A. de servicii de consultanţă, asistenţă şi de reprezentare juridică externă, de specialitate, după caz, în următoarele problematici: a) Diferendul apărut în urma controlului efectuat de Curtea de Conturi a României în anul 2016; b) Potenţialul diferend ce va putea apărea în urma controlului efectuat de inspectorii Comisiei Europene’.

De asemenea, acţionarii vor fi informaţi cu privire la stadiul proiectelor de eficientizare a activităţii centralei termoelectrice Iernut, respectiv creşterea randamentului centralei, investiţiile de mediu, creşterea siguranţei şi a duratei de funcţionare (măsuri, termene, costuri, surse de finanţare, responsabilităţi).

Un alt punct pe ordinea de zi se referă la informarea cu privire la modul de recuperare a creanţelor de la debitori.

Pe data de 6 iunie, oficiali ai Comisiei Europene au derulat inspecţii inopinate la sediile Romgaz, Transgaz şi OMV Petrom, aceste companii fiind suspectate de faptul că s-ar fi înţeles între ele pentru a bloca exportul de gaze din România către alte state membre UE.

‘Comisia are îngrijorări că firmele implicate ar fi încălcat legislaţia europeană antitrust care interzice înfiinţarea de carteluri şi practicile restrictive, precum şi abuzul de poziţie dominantă (Articolele 101 şi 102 din Tratatul de funcţionare a UE). Comisia investighează potenţiale practici anticoncurenţiale în furnizarea şi transportul gazelor naturale în România, în special în legătură cu un presupus comportament anticoncurenţial destinat împiedicării exporturilor de gaze naturale din Romania în alte state membre UE’, se arată în într-un comunicat al Comisiei Europene, remis pe data de 7 iunie.

Comisia Europeană precizează că aceste inspecţii neanunţate reprezintă un pas preliminar într-o investigaţie. Faptul că oficialii Comisiei fac astfel de inspecţii nu înseamnă că firmele sunt vinovate de comportament anticoncurenţial şi nici nu afectează rezultatul investigaţiei, se mai arată în comunicat. Executivul comunitar adaugă că nu există un termen legal pentru încheierea anchetelor, iar durata depinde de mai mulţi factori, inclusiv de complexitatea cazului, cooperarea companiilor şi utilizarea dreptului la apărare.

La rândul său, Transgaz vrea să contracteze servicii de consultanţă, asistenţă şi reprezentare juridică în această anchetă a Comisiei Europene.

‘Inspecţia inopinată a Direcţiei Concurenţă a Comisiei Europene s-a desfăşurat în perioada 06.06.2016 – 09.06.2016 la sediile situate în Mediaş şi Bucureşti, iar, la data de 09.06.2016 la încheierea inspecţiei la faţa locului, inspectorii UE au selectat date/documente stocate pe 3 DVD-uri, din care un DVD a fost lăsat la sediul societăţii, şi s-a semnat lista datelor selectate cu relevanţă pentru inspectorii UE raportat la obiectul acţiunii de inspecţie’, se arată într-un document explicativ privind convocatorul Trangaz pentru Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor din 1 august.

Te-ar mai putea interesa și
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în 2030 ar putea fi aprobat în ședința de astăzi, 21 noiembrie, a......
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Simtel a intrat în Republica Moldova cu divizia de trading de energie electrică
Grupul antreprenorial românesc Simtel a intrat pe piața de energie electrică din Republica Moldova, cu deschiderea filialei ...
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic de 50 MW și are în plan încă unul de 100 MW
Cel mai mare proprietar de malluri din România accelerează puternic pe energie verde. Construiește primul său parc fotovoltaic ...
Dezvoltatorul NEPI Rockcastle, cel mai mare proprietar de malluri din România, va începe construcția primului parc fotovoltaic ...
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor digitale și a producătorilor de gadgeturi
Cum poți cere despăgubiri în cazul achiziționării unor produse defecte. Comisia Europeană a clarificat situația platformelor ...
Din decembrie 2026 va fi în vigoare o nouă legislație care va susține demersurile consumatorilor care au achiziționat ...