În 2015, România şi Bulgaria se situau pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte productivitatea resurselor, 0,31 euro pe kilogram în cazul României, respectiv 0,28 euro pe kilogram în cazul Bulgariei. Aceasta, în condiţiile în care, la nivelul UE, productivitatea resurselor a crescut de la 1,48 euro pe kilogram în anul 2000 la 2,0 euro pe kilogram în 2015.
Eurostat subliniază că statele membre care au înregistrat cea mai mare creştere a productivităţii resurselor sunt, în general, acele ţări în care consumul intern de materii prime (DMC – Domestic Material Consumption) a înregistrat şi cele mai mari scăderi. În sens invers, acele state membre care au înregistrat cele mai mari scăderi ale productivităţii resurselor între 2000 şi 2015, cum este şi cazul României, sunt acele state în care consumul intern de materii prime a urcat semnificativ în perioada 2000 – 2015.
Un exemplu în acest sens este România, ţară care, între 2000 şi 2015, a consemnat cea mai mare creştere procentuală a consumului intern de materii prime din UE, un avans de 167,8%, până la 461,8 milioane tone.
Conform datelor Eurostat, consumul intern de materii prime al României este mai mare decât cel al Spaniei – 386,8 milioane tone, Suediei – 233,7 milioane tone, sau Olandei – 190,8 milioane tone.