Cioloş: Ar trebui să avem o dezbatere la nivel european despre valoarea patrimonială a terenurilor agricole

Premierul Dacian Cioloş a declarat vineri că este necesară o dezbatere la nivel european despre valoarea patrimonială a terenurilor agricole, precizând că ar putea fi util chiar şi un set de bune practici despre cum trebuie tratată problema funciară.
Economica.net - vin, 08 iul. 2016, 12:26
Cioloş: Ar trebui să avem o dezbatere la nivel european despre valoarea patrimonială a terenurilor agricole

‘Noi, când vorbim de politica agricolă comună, tratăm strict agricultorii şi tratăm alimentaţia, dar nu tratăm un alt factor de producţie important, care este fondul funciar, terenurile agricole. Terenurile agricole sunt tratate strict din perspectivă comercială a pieţei comune. (…) Nu vedem şi latura lui patrimonială, pentru că un teren agricol nu e o marfă care poate să fie vândută şi deplasată, într-o parte sau alta, aşa cum se întâmplă cu majoritatea celorlalte mărfuri. Terenurile agricole sunt legate de o anumită zonă, de o anumită regiune şi sunt legate de viaţa şi de dezvoltarea unor comunităţi. (…) Şi atunci mă întreb dacă nu ar trebui să avem o dezbatere la nivel european şi despre valoarea asta patrimonială a terenurilor agricole. Vedeţi toate dezbaterile care au loc, inclusiv în România, să nu ne vindem terenurile la străini sau ce facem cu terenurile care nu mai aparţin comunităţilor locale. Şi cred că ar fi important ca, în viitor, chiar dacă nu introducem fondul funciar în politica agricolă comună, pentru că problematica fondului funciar ţine de politica naţională, de suveranitatea naţională a fiecărui stat şi deci nu poate să fie parte a politicii agricole comune, dar am putea avea eventual, la nivel european, un set de bune practici despre cum să tratăm problema funciară nu doar din perspectiva strict comercială, ci şi din perspectiva patrimonială’, le-a spus premierul Cioloş participanţilor la Forumul Internaţional al Alimentaţiei: Investim în viitorul agriculturii.

Prim-ministrul a adăugat că aceste aspecte ar putea fi tratate cel puţin din perspectiva bunelor practici la nivel european.

‘Ştiu că problematica asta a fondului funciar preocupă la fel de mult. (…) Ea a stârnit pasiuni şi în România, legate de cât cumpără sau nu străinii terenurile agricole. Şi din alte perspective problematica fondului funciar preocupă agricultori şi din alte state membre, atunci când vorbim de instalarea tinerilor agricultori, de dimensiunea fermelor, de rolul agriculturii şi al terenurilor agricole, din perspectivă de protecţia mediului sau în interes comunitar (…) sau impactul dezvoltărilor imobiliare asupra fondului funciar. Toate lucrurile astea cred că ar fi bine să le tratăm cel puţin din perspectiva bunelor practici şi la nivel european’, a explicat Cioloş.

Te-ar mai putea interesa și
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă OMV, deţinută parţial de stat, şi gigantul energetic rus Gazprom cu......
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Analiza SWOT a industriei din România. Punctele tari și amenințările sectorului care asigură 20% din PIB
Un proiect de hotărâre de guvern privind aprobarea unei strategii naționale privind dezvoltarea industriei până în ...