Inflaţia anuală a rămas în teritoriu negativ în iunie. Alimentele s-au ieftinit cu 0,7% în prima lună a verii

Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a urcat puternic în luna iunie, la -0,7%, de la -3,5% în luna mai, arată datele publicate, luni, de Institutul Naţional de Statistică (INS), evoluţia fiind generată de eliminarea efectului scăderii TVA la alimente, din iunie 2015, din indicele anual, în condiţiile în care preţurile au scăzut în iunie faţă de luna anterioară, ca urmare a ieftinirii alimentelor.
Economica.net - lun, 11 iul. 2016, 07:11
Inflaţia anuală a rămas în teritoriu negativ în iunie. Alimentele s-au ieftinit cu 0,7% în prima lună a verii

Datele INS arată că preţurile de consum au scăzut în luna iunie, în medie, cu 0,17% comparativ cu luna mai, însă evoluţia a fost diferită de la o categorie de produse la alta.

Astfel, alimentele s-au ieftinit 0,68%, în medie, faţă de luna precedentă, în timp ce preţurile mărfurilor nealimentare au crescut cu 0,09%. De asemenea, peţurile serviciilor au avansat, în medie, cu 0,1% în mai faţă de luna precedentă.

În perioada 1 iulie 2015 – 30 iunie 2016, preţurile alimentelor au stagnat, mărfurile nealimentare s-au ieftinit cu 1,2%, iar serviciile – cu 0,7%.

Iunie 2016 este prima lună din ultimul an în care indicatorul inflaţiei anuale nu mai include efectul scăderii taxei pe valoarea adăugată (TVA) pentru alimente de la 24% până la 9%, măsură aplicată de la 1 iunie 2015.

În schimb, datele includ efectul reducerii cotei generale a TVA de la 24% până la 20%, de la 1 ianuarie 2016. În plus, de la începutul acestui an, cota TVA pentru apa potabilă şi pentru cea folosită la irigaţii a scăzut la 9%.

Reducerea cotei generale a TVA de la 24% până la 20% are un efect de reducere a preţurilor finale cu 3,2%, în cazul în care comercianţii ar aplica integral reducerea taxei la preţurile de la raft.

Comparativ cu luna mai, cele mai mari scăderi de preţuri s-au înregistrat, în iunie, la cartofi (-7,8%) alte legume (-7,4%), fructe proaspete (-3,3%), ouă (-1,5%).

La polul opus, cele mai mari scumpiri s-au înregistrat, faţă de a cincea lună a anului, la citrice (4,5% şi zahăr (1,8%), celelalte preţuri având fluctuaţii nesemnificative.

În urma evoluţiei din ultima perioadă, care indică menţinerea preţurilor cu mult sub nivelul anticipat anterior, Banca Naţională a României (BNR) a revizuit în scădere prognozele de inflaţie pentru 2016 şi 217.

Astfel, potrivit ultimelor estimări, BNR anticipează că rata anuală a inflaţiei va urca la 0,6% la finalul acestui an, iar la finalul anului viitor, indicatorul va ajunge la 2,7%.

Alţi analişrti se alşteaptă, însă, ca rata anuală a inflaţiei să rămână negativă până la finalul acestui an.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Guvernul ungar anunță că va crește cu 40% salariul minim în următorii trei ani
Ungaria a anunţat că va majora cu 40% salariul minim în următorii trei ani, o decizie care ar urma să susţină redresarea economiei, dar, spun criticii, ar putea alimenta inflaţia, transmite......
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont de la FEPER. Cât a dat pe el
Nawaf Salameh, fondatorul Alexandrion Group, a cumpărat hotelul Orizont din Predeal. Hotelul a fost scos la licitație din ...
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Traian Halalai a primit un nou mandat la conducerea Exim Banca Românească
Conducerea Exim Banca Românească va fi asigurată, în următorii patru ani, de Traian Halalai în calitate de preşedinte ...
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde de lei
Activele nete ale fondurilor de investiții care activează în România au ajuns în octombrie la valoarea de 48,5 miliarde ...
Activele nete ale celor 247 de fonduri deschise şi închise, locale şi străine, din România au crescut în luna octombrie, ...