Numărul de posturi din Ministerul Fondurilor Europene ar putea creşte cu 344 – proiect

Numărul maxim de locuri de muncă pentru aparatul propriu al Ministerului Fondurilor Europene (MFE) ar putea creşte cu 344, la 1.275, conform unui proiect de Hotărâre privind organizarea şi funcţionarea MFE, publicat pe site-ul instituţiei.
Economica.net - mar, 12 iul. 2016, 11:40
Numărul de posturi din Ministerul Fondurilor Europene ar putea creşte cu 344 - proiect

‘Numărul maxim de posturi pentru aparatul propriu al Ministerului Fondurilor Europene şi al unităţilor subordonate va fi de 1.275, exclusiv demnitarii şi cabinetul ministrului (13 posturi), având în vedere preluarea a 344 de posturi aferente celor opt organisme intermediare regionale pentru Programul Operaţional Sectorial pentru Dezvoltarea Resurselor Umane şi pentru Programul Operaţional Capital Uman de la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice’, se arată în nota de fundamentare care însoţeşte proiectul de Hotărâre privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 43/2013 privind organizarea şi funcţionarea MFE.

Documentul vorbeşte despre înfiinţarea mai multor direcţii şi servicii ale ministerului.

Astfel, în vederea coordonării şi impulsionării procesului de pregătire şi urmărire a implementării proiectelor dezvoltate pentru domenii strategice de activitate şi finanţate din fonduri structurale, Direcţia de Pregătire şi Urmărire Proiecte Strategice va asigura suport structurilor de specialitate din minister pentru realizarea în termenii şi la termenele prevăzuţi/prevăzute a proiectelor de importanţă strategică, va sprijini activitatea de pregătire a unor astfel de proiecte, va colabora cu toate autorităţile de management, alte instituţii sau autorităţi publice implicate pentru soluţionarea rapidă a eventualelor blocaje sau probleme ce pot apărea în procesul de pregătire şi implementare a proiectelor de importanţă strategică.

‘Prin această nouă structură, conducerea Ministerului Fondurilor Europene va putea aplica unitar şi eficient instrumente de management în vederea eliminării riscurilor cu privire la derularea proiectelor de importanţă strategică, la aplicarea unor posibile corecţii de către Autoritatea de Audit sau/şi Comisia Europeană, la apariţia unor deficienţe în derularea unor astfel de proiecte strategice etc.’, informează MFE.

Înfiinţarea Direcţiei Antifraudă şi Managementul Riscului are în vedere necesitatea optimizării activităţii de verificare şi aplicare unitară a corecţiilor şi a celei desfăşurată de Corpul de Control al Ministerului Fondurilor Europene.

‘Această structură nouă se înfiinţează prin preluarea atribuţiilor şi a posturilor Unităţii pentru coordonarea verificării şi aplicării unitare a corecţiilor, organizată la nivel de compartiment şi ale serviciului Corpul de Control, structuri aflate în subordinea ministrului fondurilor europene. Prin înfiinţarea acestei noi structuri se urmăreşte redefinirea rolului şi a responsabilităţilor în cadrul sistemului de management şi control la nivelul Ministerului Fondurilor Europene, în vederea consolidării acestuia şi a eliminării deficienţelor constatate de misiunile de control derulate, conducând la o mai bună coordonare a zonei de nereguli, urmărirea/recuperarea eficientă a creanţelor şi a aplicării unitare a corecţiilor’, menţionează sursa citată.

Nota de fundamentare vorbeşte şi despre înfiinţarea Serviciului Coordonare SMIS în subordinea ministrului fondurilor europene, prin reorganizarea Direcţiei IT şi Coordonare SMIS şi preluarea activităţii de coordonare SMIS în cadrul acestui nou serviciu.

‘Având în vedere importanţa sistemelor informatice SMIS 2014+ şi MySMIS 2014 pentru procesul de gestionare a fondurilor structurale şi faptul că operaţionalizarea acestor sisteme reprezintă una dintre priorităţile Guvernului, precum şi una dintre cerinţele exprese ale procesului de desemnare a autorităţilor de management implicate în sistemul de management şi control al fondurilor structurale şi de investiţii 2014-2020 se consideră necesară şi oportună crearea unei structuri distincte cu atribuţii clare în acest sens. Serviciul Coordonare SMIS se va înfiinţa prin preluarea activităţii în domeniul coordonării SMIS şi a unui număr de posturi de la Direcţia IT şi Coordonare SMIS’, se mai spune în document.

De asemenea, se va înfiinţa Direcţia Economico-Financiară, IT şi Administrativ prin preluarea Unităţii CFPP, organizată la nivel de serviciu, reorganizarea Direcţiei Economice şi Resurse Umane, reorganizarea Direcţiei IT şi Coordonare SMIS şi reorganizarea Direcţiei Management Contracte, Investiţii şi Protocol.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...