Motorina a ajuns mai scumpă decât benzina şi a sărit de pragul de 5 lei pe litru

După multă vreme, în România motorina a ajuns să coste mai mult decât benzina. În staţiile mai scumpe, motorina a depăşit pragul de 5 lei litrul. De vină sunt cotaţiile internaţionale ale carburanţilor, în scădere mai accentuată pentru benzină decât pentru motorină.
Economica.net - mar, 12 iul. 2016, 21:07
Motorina a ajuns mai scumpă decât benzina şi a sărit de pragul de 5 lei pe litru

Petrom, liderul pieţei carburanţilor din România, afişează preţuri mai mari la motorină decât la benzină, în staţiile proprii, o situaţie care nu s-a mai întâlnit de mai bine de un an.

Astfel, la cea mai ieftină staţie din Bucureşti, cea de pe Şoseaua Alexandriei, benzina standard de 95 costa ieri 4,83 de lei litrul, iar motorina standard 4,88 lei litrul.

Situaţia se repetă şi la staţiile Petrom care practică preţuri mari. Astfel, la staţia de pe Calea Dorobanţi, una dintre cele mai scumpe din Bucureşti, benzina standard costa 4,89 lei litrul, iar motorina standard 5 lei. Iar la staţia de pe Bulevardul Iuliu Maniu, cea de la ieşirea spre autostrada A1, benzina costa 4,89 lei, iar motorina 5,09 lei litrul.

Benzina s-a ieftinit uşor în România, dar preţurile la motorină au rămas aproximativ la fel. Potrivit datelor Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a pieţei carburanţilor din Uniunea Europeană, în săptămâna 27 iunie- 4 iulie (ultimele date disponibile), preţul mediu al benzinei a coborât de la 5,01 bani la 4,98 bani, o scădere de 0,05%. Însă, preţul la motorină a rămas acelaşi într-o săptămână: 4,97 lei litrul.

Cotaţiile internaţionale arată o scădere mai accentuată pentru benzină comparativ cu motorina: din 23 iunie până ieri, benzina s-a ieftinit cu 15%, până la 441 de dolari pe tonă, (preţ fără transport), iar motorina cu doar 8%, până la 412 euro pe tonă.

Deşi este generată de evoluţia cotaţiilor internaţionale la produse petroliere, situaţia din România este uşor atipică pentru zona noastră. În Bulgaria, de exemplu, motorina este mult mai ieftină decât benzina (1,81 leva faţă de 1,95 leva), lucru valabil şi în Polonia (4,42 zloţi faţă de 4,48 zloţi) şi chiar în Ungaria : 339 forinţi litrul de motorină faţă de 345 forinţi litrul de benzină. De altfel, media la nivelul întregii Uniuni Europene arată acelaşi lucru: motorina costă 1,15 euro litrul, mult mai muţin decât benzina, care are un preţ de aproape 1,32 euro litrul. Datele erau valabile la 4 iulie.

Situaţia din România afectează majoritatea şoferilor. Consumul anual de carburanţi este de circa 10 miliarde de euro, din care două treimi reprezintă însă consumul de motorină.

Te-ar mai putea interesa și
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul a aprobat, miercuri, concesionarea către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a unor terenuri în suprafaţă de peste 3,4 milioane metri pătraţi în vederea reînceperii......
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ...
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană va introduce etichete ale emisiilor avioanelor care zboară în Europa sau în afara ei
Comisia Europeană a adoptat, azi, un regulament de instituire a unei etichete a emisiilor generate de zboruri (FEL), care ...