Pokemon Go a ajuns şi în România

Pokemon Go, jocul bazat pe GPS care a înnebunit vestul, este disponibil începând de sâmbătă, 16 iulie, şi în România, fiind lansat în 26 de ţări europene, după cum anunţă pagina oficială de Facebook a aplicaţiei.
Economica.net - Dum, 17 iul. 2016, 08:15
Pokemon Go a ajuns şi în România

Începând de sâmbătă, amatorii de pokemoni din Austria, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Grecia, Groenlanda, Ungaria, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Norvegia, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Suedia şi Elveţia pot descărca aplicaţia Pokemon Go de pe Play Store (Android) şi App Store (iPhone), anunţă pagina de Facebook a jocului.

Asta la doua zile după ce directorul general al dezvoltatorului Niantic declara, pentru Reuters, că Pokemon Go urmează să fie lansat în curând în 200 de ţări.

Jocul Pokemon Go combină realitatea augmentată cu animăluţele din animaţia japoneză clasică. Jucătorii trebuie să meargă în anumite zone, ghidaţi de smartphone prin GPS, şi să prindă „pokemoni”. Este bazat pe Ingress, un joc experimental dezvoltat de Niantic pentru Google pentru a demonstra potenţialul aplicaţiilor de realitate augmentată. Ambele au la bază Google Maps, aplicaţia de hărţi şi navigare prin GPS a Google. Jocul este dezvoltat de Niantic, fostă divizie Google devenită companie independentă în urmă cu aproximativ un an, şi Nintendo, titularul francizei Pokemon pe piaţa jocurilor video.

Lansat până în acest weekend doar în Statele Unite, Australia, Noua Zeelandă, Marea Britanie şi Germania, Pokemon Go a devenit un fenomen global cu peste 10 milioane de jucători, un hit instant care a propulsat acţiunile Nintendo pe bursă, generând rapid miliarde de dolari pentru acţionarii companiei japoneze de gaming.

Anunţul că Pokemon Go vine în încă 200 de ţări a propulsat vineri acţiunile Nintendo cu încă 10%. Valoarea de piaţă a Nintendo, distribuitorul jocului, a crescut cu 86% în utimele zece zile, generând 17 miliarde de dolari pentru acţionari.

Jocul se va lansa în foarte scurt timp în Japonia, cea mai mare piaţă de gaming din lume, iar dezvoltatorii caută o soluţie şi pentru Coreea de Sud, a patra mare piaţă de gaming, unde aplicaţia Google Maps este restricţionată din cauza tensiunilor cu Coreea de Nord. Cele mai mari pieţe de gaming din lume sunt Japonia, China, Statele Unite şi Coreea de Sud. Hanke nu s-a arătat încrezător cu privire la lansarea jocului şi în China, din cauza reglementărilor mai dure de acolo.

Pokemon Go a devenit o senzaţie în ţările unde a fost lansat, ajungând aproape instantaneu în topul aplicaţiilor descărcate pe mobil.

Mulţimi gălăgioase de jucători adunaţi în parcuri, parcări de centre comerciale sau pieţe publice pentru a prinde pokemoni au devenit ceva la ordinea zilei în cele cinci ţări unde s-a lansat aplicaţia. Unii jucători călătoresc zeci sau sute de kilometri în speranţa că vor reuşi să-şi adauge la colecţie un „pokemon rar”.

Nu au întârziat să apară incidentele bizare. Infractorii profită de febra Pokemon Go pentru a atrage jucători şi a-i tâlhări, astfel că autorităţile îi sfătuiesc pe împătimiţi să evite să meargă singuri după pokemoni, mai ales noaptea, şi să evite zonele rău famate. De asemenea, jucătorii sunt atenţionaţi să nu joace în timp ce conduc şi să nu coboare din maşină pe autostradă pentu a prinde vreun pokemon rar care le iese în cale.

La câteva zile după lansarea jocului, un tânăr din statul american Missouri, plecat la vânătoare de pokemoni, a descoperit un cadavru.

Au apărut şi nemulţumiţii. Apariţia unor mulţimi zgomotoase, târziu în noapte, în parcul din spatele blocului i-a determinat pe nişte australieni să cheme poliţia. Totodată, jucătorii au fost apostrofaţi atunci când au încercat să prindă pokemoni în locaţii unde se impune o conduită sobră sau serioasă, precum cimitire sau muzee.

Pe de altă parte, magazinele, barurile şi restaurantele care au norocul să fie amplasate în apropierea punctelor de interes pentru vânătorii de pokemoni se bucură de mai mulţi clienţi şi vânzări mai mari. De câştigat au şi producătorii de baterii pentru smartphone-uri, acumulatorii telefoanelor fiind primele victime ale fenomenului Pokemon Go.

Rămâne de văzut dacă febra Pokemon Go va prinde şi în România, însă apariţia cu întârziere a jocului pe melegurile noastre ar trebui să ne ofere oportunitatea să nu repetăm greşelile altora.

Te-ar mai putea interesa și
Divizia americană a Stellantis (FCA US) va plăti 4,2 mil. USD pentru a opri un viitor proces în SUA
Divizia americană a Stellantis (FCA US) va plăti 4,2 mil. USD pentru a opri un viitor proces în SUA
FCA US, divizia americană a grupului Stellantis a decis să plătească penalități de 4,2 milioane de dolari pentru a opri un viitor proces intentat de autoritatea pentru calitatea aerului din......
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova va procura mai multă energie electrică din România după 1 ianuarie 2025
Republica Moldova ar urma să procure mai multă energie electrică din România, după 1 ianuarie 2025, în special în ...
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
YouTube aproape blocat în Rusia. Putin spune că „încalcă legile rusești”
Autoritățile ruse au început blocarea de facto a platformei YouTube prin așa-zisa „încetinire”. Subiectul este discutat ...
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
China vrea relaţii mai bune cu Japonia
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a avut miercuri o întâlnire la Beijing cu omologul său japonez, Takeshi Iwaya, în ...