Lira turcească în cădere, după ce premierul turc a anunţat o tentativă de lovitură de stat

Lira turcească a scăzut la cel mai redus nivel din ultimele trei săptămâni în raport cu dolarul american, după ce premierul turc, Binali Yildirim, a anunţat că un grup din cadrul armatei turce a încercat să răstoarne Guvernul, iar forţele de securitate au fost convocate 'să întreprindă tot ce este necesar', relatează Reuters, potrivit Agerpres.
Economica.net - vin, 15 iul. 2016, 21:33
Lira turcească în cădere, după ce premierul turc a anunţat o tentativă de lovitură de stat

Lira turcească scăzuse la închidere cu 5%, la 3,0300 lire/dolar.

‘Aţi văzut cele mai recente titluri din Turcia? Probabil că are legătură cu ele. Acest avânt al dolarului este foarte mult influenţat de ştiri’, a spus Vassili Serebriakov, specialist în domeniul pieţei valutare la Credit Agricole din New York.

Prim-ministrul turc a denunţat vineri seară o ‘tentativă ilegală’ a unui grup din cadrul armatei, la scurt timp după închiderea parţială în direcţia Asia-Europa a podului de pe Bosfor la Istanbul, potrivit unui canal de televiziune, informează AFP şi Reuters.

Binali Yildirim a adăugat că cei implicaţi în ceea ce a descris ca o tentativă de lovitură de stat a unui grup din cadrul armatei vineri vor
plăti preţul cel mai ridicat, notează Reuters.

‘Aceasta este o încercare de revoltă, nu îi vom lăsa să câştige’, a spus Yildirim, citat de Xinhua.

Ulterior, armata turcă a anunţat printr-un comunicat că a preluat puterea în Turcia pentru a restabili ordinea şi a menţine drepturile omului.

Într-un comunicat trimis prin e-mail şi citat de canalele TV din Turcia, armata a declarat că toate relaţiile externe existente ale Turciei vor fi menţinute şi statul de drept va rămâne prioritar.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...