Vodafone a solicitat la Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci (OSIM) înregistrarea mărcii 5G TV, la câteva zile după lansarea aplicaţiei 4G TV pentru Android.
Trecerea la reţelele 5G este încă o perspectivă îndepărtată. Potrivit documentaţiei trimise Comisiei Europene de marii operatori telecom din UE, inclusiv Vodafone, primele teste la scară largă ale tehnologiei 5G în Europa ar urma să aibă loc în orizontul 2018-2020, investiţiile propriu-zise în dezvoltarea infrastructurii de reţea urmând să aibă loc după această dată.
Prin aplicaţia 4G TV, Vodafone le oferă clienţilor acces streaming la 18 canale TV live, HBO GO, Zonga şi filme.
„Face parte din strategia noastră să oferim utilizatorilor conţinut video, iar aplicaţia 4G TV se înscrie în această direcţie. Pentru moment, aplicaţia este disponibilă în faza de test, astfel că utilizatorii beneficiază de acces gratuit la filmele şi canalele TV disponibile”, spun reprezentanţii Vodafone România.
Distribuirea de conţinut TV a devenit una dintre principalele axe de dezvoltare pentru Vodafone România, care încearcă astfel să se evidenţieze într-o piaţă aglomerată, ajunsă la saturaţie.
Aplicaţia 4G TV este descrisă pe Play Store drept un market place (piaţă) all-in-one de divertisment.
„4GTV este un serviciu online de TV live şi conţinut video la cerere (…) Orice client Vodafone, persoană fizică, ce deţine un cont de MyVodafone poate accesa serviciul 4GTV folosind numele de utilizator şi parola MyVodafone”, se arată în descrierea aplicaţiei de pe Play Store. Aplicaţia funcţionează doar pe teritoriul României.
Vodafone este al doilea mare operator de telefonie mobilă de pe piaţa din România, cu aproximativ 8,5 milioane de clienţi ai serviciilor mobile şi venituri anuale din servicii de aproape 700 de milioane de euro.