‘Ministerul Finanţelor Publice a reuşit în primele cinci zile de la startul vânzării titlurilor de stat să atragă 7.951 de investitori persoane fizice, de şase ori mai mult faţă de întreaga perioadă de subscriere din 2015. Valoarea totală a subscrierilor se apropie de 280 de milioane de lei, de aproape trei ori mai mult faţă de suma anunţată iniţial. Până în acest moment, suma minimă subscrisă a fost de 100 de lei, valoarea unui titlu de stat, iar cea maximă, 100.000 de lei. Media zilnică de subscriere a fost săptămâna trecută de 55,3 milioane de lei şi de 1.590 investitori’, se arată în comunicat.
Ministerul Finanţelor Publice îşi reafirmă intenţia de a suplimenta emisiunea de titluri de stat pentru acest an în funcţie de nivelul cererii.
‘Vă reamintim că oferta se derulează în perioada 11-29 iulie, dobânda fiind de 2,15% pe an. Titlurile au scadenţa în 2018, valoarea nominală fiind de 100 de lei. O singură persoană poate achiziţiona cel mult 1.000 de titluri, adică o valoare maximă de 100 de mii de lei. Titlurile de stat pot fi achiziţionate, fără costuri, de la cele patru bănci intermediare: BCR, BRD, Raiffeisen Bank, Banca Transilvania. Veniturile generate de deţinerea titlurilor de stat nu sunt impozitate. În procesul de subscriere investitorii pot cumpăra titluri de stat fie prin una din băncile intermediare ale tranzacţiei, fie prin intermediul unei firme de brokeraj autorizată în acest scop. În cazul cumpărării prin băncile intermediare subscrierea se poate face fie cu numerar, caz în care se va deschide doar un cont de subscriere, fie prin indicarea unui cont bancar la banca respectivă sau la o altă bancă’, informează MFP.
La scadenţă, Ministerul Finanţelor Publice va organiza o loterie aniversară prin care 100 de persoane fizice, deţinători de titluri de stat ale emisiunii aniversare, vor câştiga premii de 1.000 de lei fiecare, indiferent de numărul de titluri deţinute.