Votul Brexit a ajutat pieţele globale să se redreseze – Saxo Bank

Votul Brexit a ajutat, de fapt, pieţele globale să se redreseze, căci investitorii sunt convinşi că băncile centrale vor greşi în sensul unei precauţii împăciuitoare pentru a împiedica orice contaminare economică de la Brexit, apreciază John J. Hardy, director Strategie FX, Saxo Bank.
Economica.net - mar, 19 iul. 2016, 08:21
Votul Brexit a ajutat pieţele globale să se redreseze - Saxo Bank

Potrivit analistului Saxo Bank, este probabil ca Banca Angliei să lanseze o formă de relaxare cantitativă în august pentru a completa ridicarea austerităţii fiscale impuse de fostul cancelar Osborne. În alte părţi, s-a observat că băncile centrale au devenit mai binevoitoare în ultima vreme, în timp ce Rezerva Federală este în mod clar în aşteptare în acest moment, pentru a evalua dacă redresarea economică a SUA se clatină, iar Japonia este pe cale să lanseze un stimulent financiar la scară mare după ce creşterea s-a poticnit în timpul unei aprecieri abrupte a yenului japonez.

China, cea mai semnificativă sursă de creştere din ultimii 15 ani, este în mod clar hotărâtă să menţină deocamdată un nivel al stimulentelor pentru a întreţine activitatea economică în priză, chiar dacă continuă să umfle o bulă de datorii nesustenabilă şi de temut.

‘E o stare a lucrurilor ciudată şi ar trebui să ne amintească de regimul pieţei în intervalul temporar 2010-2011, când orice comunicat negativ al unor date economice din SUA era aproape sărbătorit pentru implicaţiile sale în ce priveşte lichiditatea dolarului din partea Rezervei Federale, iar lichiditatea SUA hrănea apetitul global pentru risc şi o bulă de piaţă emergentă. Şi ar trebui să ne temem şi mai mult decât de obicei de intenţiile politice ale băncilor centrale, dacă acestea permit acum o creştere a apetitului de risc. Riscul unei creşteri globale s-ar putea dezvolta de aici, dacă UE face un angajament politic puternic de a salva băncile prea mari pentru a eşua ale Italiei’, a comentat John J. Hardy.

Potrivit expertului bancar, pieţele sărbătoresc foarte anticipata fază următoare a politicii băncii centrale, şi acum şi fiscale: aşa numiţii ‘bani din elicopter’, un termen mai degrabă generic ce acoperă totul, de la creşterea cheltuielilor fiscale care sunt apoi acoperite de extra-achiziţii de obligaţiuni ale băncilor centrale, la injecţii de capital directe în buzunarele consumatorilor, cea mai adevărată formă de bani din elicopter. Adevăraţii bani din elicopter ar începe într-adevăr să aducă în actualitate problema crescândă a inegalităţii, căci banii gheaţă în mână ar fi simţiţi cel mai rapid şi cel mai mult de pătura societăţii care o duce cel mai prost. Deocamdată, Japonia pare reticentă să treacă cu totul la banii din elicopter şi probabil că va încerca mai întâi stimulentul acoperit de Banca Japoniei. Aşadar, yenul poate că nu va slăbi prea mult acum, pe măsură ce aşteptările pieţei poate că se duc mai departe decât este gata să meargă politica japoneză.

‘Dar pieţele ar trebui să aibă grijă la ceea ce-şi doresc. Desigur, banii din elicopter reprezintă un instrument mult mai puternic şi direct pentru a stimula economia decât relaxarea cantitativă şi mai ales dobânzi zero şi negative. Dar spre deosebire de relaxarea cantitativă, este şi un instrument de-a dreptul inflaţionist, mai ales din perspectiva livrării directe de bani gheaţă. Acestea sunt instrumente la care băncile centrale, şi din ce în ce mai mult guvernele, vor apela pentru a ţine la distanţă creşterea slabă şi spectrul deflaţiei. Inflaţia este singurul imperativ politic într-o lume care se îneacă în datorii. Asta pentru că inflaţia este singura cale, fără neplăţi în masă, pentru a reduce povara relativă a unei datorii aşa de mari. Însă datoria cuiva poate reprezenta economiile altcuiva. Cu alte cuvinte, suntem pe cale să vedem multe avuţii de hârtie distruse în termeni reali. Iar ratele de schimb valutar oficiale vor fi în centrul cursei către pragul de jos’, a conchis John J. Hardy.

Grupul Saxo Bank este specializat în investiţii şi tranzacţionare online multi-asset. Platformele tehnologice de tranzacţionare ale Saxo sunt disponibile în peste 20 de limbi şi constituie baza tehnologică a peste 100 de instituţii financiare. Saxo oferă servicii bancare tradiţionale prin intermediul Saxo Privatbank în anumite pieţe.

Fondat în 1992, având sediul central la Copenhaga, Saxo are 1.500 de angajaţii care îşi desfăşoară activitatea în 25 de birouri din toată lumea.

Te-ar mai putea interesa și
Cartel Alfa: producția industrială din România rămâne sub nivelul anterior pandemiei. Susținerea publică e fragmentată și fără continuitate
Cartel Alfa: producția industrială din România rămâne sub nivelul anterior pandemiei. Susținerea publică e fragmentată ...
România se află într-un moment critic, în care producţia industrială rămâne mult sub nivelul de dinaintea pandemiei, iar politicile publice pentru sprijinirea sectorului industrial sunt......
România a semnat două contracte de 600 mil. euro cu Banca Europeană de Investiții
România a semnat două contracte de 600 mil. euro cu Banca Europeană de Investiții
Două contracte, în valoare de 600 milioane euro, au fost semnate cu Banca Europeană de Investiţii, acestea vizând modernizarea ...
Investitorii în energie verde au scos peste 11.100 de hectare de teren din circuitul agricol. Nota de plată: 97,6 milioane de euro
Investitorii în energie verde au scos peste 11.100 de hectare de teren din circuitul agricol. Nota de plată: 97,6 milioane ...
Peste 11.100 de hectare de teren agricol aflat în extravilanul localităților, dintre care cele mai mari suprafețe în ...
Lucian Popovici, Cegeka: Asistăm la o schimbare a pieței de IT. Vom avea nevoie de schimbări majore de mentalitate
Lucian Popovici, Cegeka: Asistăm la o schimbare a pieței de IT. Vom avea nevoie de schimbări majore de mentalitate
Piața IT din România trece printr-o perioadă de transformare, iar modelul tradițional de outsourcing, bazat pe externalizarea ...