Potenţialii creditori ai Astra Asigurări pot solicita de la FGA plata despăgubirilor cuvenite, până pe 28 iulie

Fondul de Garantare a Asiguraţilor (FGA) recomandă potenţialilor creditori de asigurări ai companiei Astra Asigurări, aflată în faliment, să transmită către Fond cereri de plată, până pe 28 iulie 2016, pentru a putea beneficia de despăgubirile cuvenite, se arată într-un comunicat de presă al instituţiei.
Economica.net - mar, 19 iul. 2016, 11:04
Potenţialii creditori ai Astra Asigurări pot solicita de la FGA plata despăgubirilor cuvenite, până pe 28 iulie

‘În conformitate cu articolul 14, alin. 1 din Legea 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă împotriva Astra Asigurări poate formula o cerere de plată, motivată, în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Termenul prevăzut de această dispoziţie legală, de 90 de zile, se împlineşte în data de 28 iulie 2016, în cazul societăţii Astra Asigurări. Evident, dispoziţia legală prevede şi situaţia în care dreptul de creanţă al creditorului de asigurări s-a născut ulterior datei rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de faliment, respectiv, ulterior datei de 28 aprilie 2016. În această situaţie, termenul de 90 de zile se va calcula/aplica de la data naşterii dreptului de creanţă, respectiv data producerii evenimentului asigurat’, se arată în comunicat.

Până la data de 18 iulie 2016, FGA a înregistrat 45.847 cereri de plată, atât pentru cele 57.210 dosare preluate de la Astra Asigurări, cât şi pentru dosarele nou deschise de către Fond.

‘Reamintim potenţialilor creditori de asigurări ai companiei Astra Asigurări că, potrivit art. 266 alin. 2 din Legea nr. 85/2014, FGA este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale doar către creditorii de asigurări care au depus cereri de plată şi care au dosarele complete. Plata se va face în limita a 450.000 de lei pentru fiecare creditor de asigurare, al societăţii în faliment’, menţionează sursa citată.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri de taxe pentru diaspora care se întoarce în ţară
Călin Georgescu propune impozitare zero, timp de 10 ani, pentru IT-işti, tineri care se mută în sate depopulate. Scutiri ...
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut cele mai multe voturi la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale din ţara noastră. Georgescu propune în cartea sa "Cumpăna României"......
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Nicolae Ciucă a demisionat din funcția de președinte al Partidului Național Liberal
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat, luni, din funcţia de preşedinte al Partidului ...
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
BYD pregătește lansarea unor baterii de tip „blade” mai performante
Gigantul chinez al vehiculelor electrice BYD a anunțat că va lansa o nouă generație de baterii „blade” în 2025.
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit pe Ciolacu cu 2.742 de voturi
Alegeri prezidențiale 2024. AEP a finalizat centralizarea voturilor. Călin Georgescu e pe primul loc. Lasconi l-a depășit ...
Site-ul Autorităţii Electorale Permanente, prezenta.roaep.ro, indică luni centralizarea 100% a proceselor verbale la primul ...