FMI a înrăutăţit perspectiva de creştere a economiei mondiale pentru a cincea oară în ultimele 15 luni

Fondul Monetar Internaţional (FMI) a înrăutăţit pentru a cincea oară în ultimele 15 luni estimarea de creştere a economiei mondiale în 2016 şi 2017, din cauza incertitudinilor provocate de votul privind ieşirea Marii Britanii din UE (Brexit), transmite Reuters, citată de Agerpres.
Economica.net - mar, 19 iul. 2016, 13:47
FMI a înrăutăţit perspectiva de creştere a economiei mondiale pentru a cincea oară în ultimele 15 luni

Anul acesta, economia mondială ar urma să înregistreze o creştere de 3,1%, faţă de un avans de 3,2% estimat de FMI în aprilie, în timp ce anul viitor expansiunea ar urma să ajungă la 3,4%, faţă de un avans de 3,5% prognozat anterior.

De asemenea, FMI a revizuit în scădere estimările privind evoluţia economiei Marii Britanii deoarece această ţară va fi cea mai afectată de incertitudinile provocate de Brexit. Anul acesta, economia britanică ar urma să înregistreze o creştere de 1,7%, faţă de un avans de 1,9% estimat de FMI în aprilie, în timp ce anul viitor expansiunea ar urma să ajungă la 1,3%, faţă de un avans de 2,1% prognozat anterior.

În ciuda recentelor îmbunătăţiri din Japonia şi Europa şi a redresării parţiale a preţurilor materiilor prime, Brexitul a creat o sporire semnificativă a incertitudinii care va afecta investiţiile, încrederea consumatorilor şi a pieţelor, avertizează instituţia financiară internaţională.

Pentru acest an, FMI a îmbunătăţit uşor estimarea de creştere a zonei euro, dar a redus prognoza pentru anul viitor, de la 1,6% la 1,4%. PIB-ul Chinei ar urma să înregistreze un avans de 6,6% în 2016 şi de 6,2% în 2017.

În acest an, recesiunile din Brazilia şi Rusia vor fi mai puţin severe decât s-a estimat anterior, pe fondul redresării parţiale a preţului ţiţeiului şi al materiilor prime, ambele state urmând să revină pe creştere în 2017, previzionează FMI.

Te-ar mai putea interesa și
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Ce spune programul de guvernare PSD-PNL-UDMR la capitolul “Energie”
Programul de guvernare al noului Executiv pe sectorul de energie, care va beneficia în continuare de un minister dedicat – Ministerul Energiei nu se mai comasează – conține în linii mari......
Crin Antonescu, candidat unic la funcția de președinte al României
Crin Antonescu, candidat unic la funcția de președinte al României
Crin Antonescu a fost propus pentru poziția de candidat unic la președinția României, a anunțat astăzi Ilie Bolojan. ...
Ultima oră. Programul de guvernare PNL-PSD-minorități: Reduceri de personal, dar și de taxe și contribuții, impozitare progresivă pe marile averi și sprijin pentru zonele defavorizate. Programul pe domenii
Ultima oră. Programul de guvernare PNL-PSD-minorități: Reduceri de personal, dar și de taxe și contribuții, impozitare ...
A apărut programul de guvernare al viitorului executiv PSD-PNL-minorități. Vă prezentăm mai jos principalele sale puncte. ...
Republica Moldova cumpără de trei ori mai multă energie electrică de la centrala nucleară de la Cernavodă în această iarnă
Republica Moldova cumpără de trei ori mai multă energie electrică de la centrala nucleară de la Cernavodă în această ...
Energocom, traderul de stat controlat de guvernul Republicii Moldova, va cumpăra, în primul trimestru al acestui an, de ...