Vicepreşedintele Rompetrol: Dorim să transformăm România într-un hub al producţiei de energie

Oficialii Rompetrol spun că, după ce statul va înfiinţa fondul de investişii româno-kazah şi după rezolvarea situaţiei de la Petromidia, vor investi la noi în ţară pentru a face din România un hub regional al producţiei de energie.
Economica.net - mie, 20 iul. 2016, 12:06
Vicepreşedintele Rompetrol: Dorim să transformăm România într-un hub al producţiei de energie

„Businessul nostru, KMGI şi Rompetrol, este deținut de guvernul kazah şi operăm în România și în regiunea Mării Negre de aproape 10 ani. Suntem profitabili, iar afacerile noastre reprezintă 3% din Produsul Intern Brut al României. Peste 30% din petrolul utilizat în România este datorat materiei prime care circulă între cele două țări”, a declarat Azamat Zhangulov, vicepreşedinte senior al KazMunayGas International (KMGI), noua denumire a Grupului Rompetrol, într-un interviu pentru publicaţia EU Reporter.

„Aș face câteva comentarii cu privire la modul în care modelul nostru de business reflectă relația dintre Asia și Europa. În primul rând, am investit câteva miliarde de dolari pentru a aduce în rafinăriile și unităţile noastre de producție cele mai bune condiţii posibile pentru a le transforma în active productive. În al doilea rând, avem peste 6.000 de angajați cărora le plătim salarii foarte bune, așadar investim în comunitățile și regiunile unde ne derulăm activitățile. Dorim să facem tot ce este posibil pentru a ajuta România să crească. În al treilea rând, România este casa noastră, iar intenția noastră este să transformăm țara într-un hub pentru operațiunile noastre de producție de energie și să generăm noi fluxuri de capital în regiune și în Europa. Vorbim aici despre operațiuni de distribuție și export. Așadar, în centrul parteneriatului româno-kazah se află angajamentul nostru de a derula afaceri profitabile împreună” a spus Zhangulov.

Oficialul kazah a apreciat drept „un pas pozitiv” faptul că Ministerul Economiei a demarat procedurile pentru înfiinţarea fondului de investiţii româno-kazah, dar a precizat că aşteaptă acţiuni concrete.

„Fondul de investiții menționat face parte din Memorandumul de Înțelegere semnat de compania noastră cu autoritățile române în 2013. Faptul că Ministerul Energiei a anunţat săptămâna trecută că a desemnat compania SAPE ca reprezentant, reprezintă un pas pozitiv și necesar realizat de statul roman în demersul de îndeplinire a acordului din 2013″, a spus Zhangulov.
„De asemenea, anunțul reprezintă o veste bună pentru România. Principalele priorități investiționale ale fondului comun de investiții vizează consolidarea activităților și operațiunilor KGMI, precum și crearea de noi locuri de muncă, cu un impact direct asupra economiei României. De asemenea, considerăm diversificarea surselor de distribuție ale petrolului o prioritate pentru România și Uniunea Europeană, după cum este relevant de raportul Cambridge Econometrics publicat în iulie 2016” a spus Zhangulov.

Totuşi, oficialul kazah s-a plâns de sechestrul pus de procurori pe activele rafinăriei Petromidia dar şi de întârzierea venită din partea autorităţilor referitoare la vânzarea pachetului dde acţiuni ale rafinăriei, convenit în memorandumul din 2013.

„Rămânem în situația în care suntem limitați de sechestrul pe activele noastre. În plus, suntem în așteptarea procedurii de privatizare a 26,67% dintre acțiuni. Până când acesta va demara, așteptăm deblocarea unor fonduri de 200 milioane dolari – o situație ce se află în curs de rezvolare din 2013. Mai exact, așteptăm să primim permisiunea de a plăti aceste 200 milioane dolari către Trezoreria Statului. Este cu siguranță în interesul bugetului statului român să fie realizat acest lucru. Așadar, salutăm pașii pozitivi de săptămâna trecută. În același timp, ne dorim să vedem aceste asigurări publice traduse în acțiuni reale, în viitorul apropiat. Ne dorim să vedem un mediu sigur pentru investițiile noastre din România” a spus Zhangulov.

Deținut de compania națională de petrol si gaze din Kazahstan – KazMunayGas, Grupul KMG International (noua denumire a grupului Romeptrol) desfășoară operațiuni în rafinare și petrochimie, retail, trading, upstream și servicii industriale în 11 piețe principale. În România, Grupul operează rafinaria Petromidia Năvodari, cu o capacitate de procesare de 5 milioane de tone pe an si cea mai mare unitate de profil, rafinăria Vega Ploiești – cea mai veche unitate de profil în funcțiune (1905) si unicul producator de bitum si hexan, dar și o rețea de distribuție a carburanților formată din peste 700 de puncte de alimentare, 230 de stații distribuție GPL auto, 9.000 de puncte de distribuție butelii și 3 stații de îmbuteliere GPL si 6 depozite.

Te-ar mai putea interesa și
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Călin Georgescu a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale. Lasconi a trecut pe locul doi, în fața lui Marcel Ciolacu
Distanța dintre Marcel Ciolacu și Elena Lasconi s-a redus la doar 4.000 de voturi, în lupta pentru intrarea în turul 2 al alegerilor prezidențiale....
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate de pescuit
Flota României are cele mai vechi motoare, iar navele românești le depășesc doar pe cele din Slovenia la capacitate ...
3,3 milioane de tone de pește au fost capturate anul trecut de flota statelor europene cu ieșire la mare, reiese din datele ...
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de anul trecut
Miros de criză? Numărul firmelor care și-au suspendat activitatea la 9 luni din 2024 în creștere cu 19,29% față de ...
Numărul firmelor care şi-au suspendat activitatea în primele nouă luni din 2024 a fost de 13.481, în creştere cu 19,29% ...
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul an, în lingouri între 25% – 29%
Trump a tăiat 7,3% din prețul mondial al aurului. Cât câștigi dacă investești în aur? Prin ETF cam 32% în ultimul ...
Dacă războiul din Ucraina a crescut cu 10% prețul aurului în doi ani, victoria lui Donald Trump la președinția SUA ...