Atentatul din Nisa: Şoferul camionului ce a intrat în mulţime a avut complici şi a plănuit atacul luni de zile

Autorul atentatului de la Nisa de la 14 iulie soldat cu cel puţin 84 de morţi, tunisianul Mohamed Lahouaiej Bouhlel, 'a beneficiat de susţinere şi complicităţi', a anunţat joi procurorul responsabil de anchetă, Francois Molins, citat de AFP, Reuters şi DPA.
Economica.net - joi, 21 iul. 2016, 17:38
Atentatul din Nisa: Şoferul camionului ce a intrat în mulţime a avut complici şi a plănuit atacul luni de zile

În cadrul unei declaraţii de presă, procurorul francez a precizat că există ‘progrese notabile’ în ancheta derulată de ‘peste 400 de anchetatori’.

Investigaţiile ‘au permis nu numai să confirmăm încă o dată caracterul premeditat al actului criminal comis de către Mohamed Lahouaiej Bouhlel, ci şi să stabilim că acesta a putut beneficia de susţinere şi complicităţi în pregătirea şi comiterea actului său criminal’, a declarat Mollins.

Doi franco-tunisieni, un tunisian, un albanez şi o franco-albaneză, cu vârste între 21 şi 42 de ani, au fost deferiţi justiţiei pentru a fi inculpaţi pentru asociere în vederea comiterii de acte teroriste şi asasinate. ‘Ei nu sunt cunoscuţi de serviciile de informaţii’, a precizat Molins.

În baza analizei telefonului mobil al ucigaşului, care a dus la identificarea a numeroase contacte cu ei, aceşti suspecţi au fost reţinuţi, a precizat procurorul, adăugând că legătura între Lahouaiej Bouhlel şi ceilalţi suspecţi a fost stabilită datorită elementelor găsite în camion şi pe armele descoperite.

Amprentele unuia dintre suspecţi au fost găsite pe portiera din dreptul pasagerului a camionului de 19 tone cu care Lahouaiej Bouhlel a zdrobit 84 de persoane şi a rănit peste 350 de răniţi.

Cincisprezece dintre ei ‘au încă în acest moment un pronostic’ conform căruia viaţa le este în pericol, a precizat procurorul.

Lahouaiej Bouhlel pare să fi gândit planul său criminal ‘cu mai multe luni înainte de a trece la acte’, potrivit procurorului.

Tot pe telefonul atacatorului de la Nisa s-au găsit o fotografie cu un concert de pe Promenade des Anglais şi o fotografie a unui articol privind ‘captagon’, un drog despre care se ştie că este utilizat de jihadiştii responsabili de atentate teroriste, notează AFP.

Te-ar mai putea interesa și
Trump: Canada poate deveni al 51-lea stat al SUA
Trump: Canada poate deveni al 51-lea stat al SUA
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, a evocat din nou miercuri, pe reţelele sociale, ideea de a face din Canada al 51-lea stat al Statelor Unite, spunând că este o idee excelentă, într-un......
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul vrea ca România să reînceapă să producă uraniu
Guvernul a aprobat, miercuri, concesionarea către Societatea Naţională Nuclearelectrica S.A. a unor terenuri în suprafaţă ...
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia va adăuga firme de media și telecomunicații pe lista companiilor de importanță strategică
Polonia a decis să includă mai multe firme din media şi telecomunicaţii pe lista companiilor de importanţă strategică, ...
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Iohannis spune că va invita partidele la consultări când va exista o propunere de premier
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că va invita partidele la consultări la Palatul Cotroceni când va exista ...