‘Încercăm să-i ajutăm pe apicultori în acest an şi în principiu vom putea acorda un ajutor financiar de 15 lei pe stup. Încă analizăm, dar cred că vom putea aloca în jur de 4 milioane de euro pentru sector. Din datele transmise de apicultori, au fost afectate în acest an de condiţiile meteo nefavorabile între 1,2 şi 1,4 milioane de familii de albine’, a precizat Irimescu.
Potrivit sursei citate, sprijinul pentru apicultori va veni după rectificarea bugetară, anunţată pentru finele lunii iulie, începutul lunii august, alte domenii vizate de un posibil sprijin financiar fiind sectorul cărnii de porc şi cel pentru achiziţia de material genetic pentru reproducţia la ovine şi caprine.
Achim Irimescu se află vineri în localitatea Păltiniş din judeţul Sibiu pentru a participa la reuniunea Asociaţiilor Crescătorilor de Ovine şi Caprine.
Încă din luna mai, apicultorii români au solicitat sprijinul Ministerului Agriculturii pentru a face faţă ‘situaţiei disperate’ din acest an, în care ploile excesive şi vremea nefavorabilă au redus semnificativ producţia de miere şi au afectat familiile de albine. Ei au susţinut că 2016 va fi un ‘an dezastruos’, unul dintre cei mai slabi din ultimii 30 de ani.
‘Suntem într-o situaţie disperată, între faliment şi supravieţuire, pentru că nu s-a făcut nimic din cauza ploilor. Dăm suplimente nutritive, zahăr şi hrană albinelor, practic le stimulăm în perioada în care trebuia să fim la cules la rapiţă şi la salcâm, iar teiul este aproape terminat.(…)’, a declarat pentru AGERPRES, la mijlocul lunii iunie, preşedintele Asociaţiei Crescătorilor de Albine din România (ACA), Ioan Fetea.
Cele mai afectate zone sunt vestul, centrul şi sudul ţării.
Potrivit celor mai recente date culese de ACA din teritoriu, producţia de miere din acest an nu va depăşi 7.000 de tone, în condiţiile în care 80-90% din familiile de albine au avut de suferit în urma condiţiilor meteo nefavorabile.
‘Cred că anul acesta producţia de miere va fi undeva la 30-35% dintr-o producţie normală, adică în jur de 6.000 – 7.000 tone estimăm noi. Avem 80-90% din familiile de albine afectate şi de aceea noi am cerut Ministerului Agriculturii un ajutor de minimis de 50 de lei pe stup. Nici la floarea soarelui nu am mai recuperat, pentru că apicultorii nu s-au mai deplasat în pastoral, fie că nu au mai avut albine, fie familiile au fost slăbite. Nici exportul de miere nu a mers anul acesta pentru s-a blocat de tot piaţa europeană. Au adus anul trecut miere din China, Argentina şi există stocuri chiar şi în Germania, unde exportăm noi cea mai mare cantitate’, a explicat la rândul său, vineri, pentru AGERPRES, preşedintele ACA.
În ceea ce priveşte scumpirea mierii din cauza producţiei reduse de anul acesta, Fetea susţine că nu s-ar justifica acest lucru, deoarece în România nu prea se consumă miere şi există stocuri suficiente.
‘Am văzut o statistică potrivit căreia aproape 20% din mierea pe care o consumăm noi vine din import, iar anul trecut, în România, au intrat cantităţi mari de miere din afară şi sunt stocuri suficiente’, a precizat Fetea.
România produce, în medie, 22.000 de tone de miere anual, clasându-se pe locul patru în Europa, şi deţine un efectiv de 1,47 de milioane de familii de albine. La nivel naţional sunt înregistraţi în jur de 40.000 de apicultori, iar peste 60% dintre aceştia sunt membri ai Asociaţiei, cu un efectiv de 900.000 de familii de albine.