‘În conformitate cu prevederile art. 17.4 din Actul Constitutiv al OMV Petrom S.A., Reinhard Florey a fost numit membru interimar şi vicepreşedinte al Consiliului de Supraveghere, începând cu data de 1 august 2016, până la următoarea întrunire a Adunării Generale a Acţionarilor’, se arată în comunicat.
Reinhard Florey a absolvit studii de inginerie mecanică şi economie la Universitatea de Tehnologie din Graz şi studii muzicale la Universitatea de Arte din Graz. Şi-a început cariera în consultanţă corporativă şi strategică. Până în 2002 a lucrat la McKinsey & Company, Austria, iar, în perioada 2002-2012, a ocupat diferite funcţii în cadrul Thyssen Krupp Steel. În ianuarie 2013, Florey s-a alăturat Outokumpu OYJ, Finlanda, mai întâi ca vicepreşedinte Executiv Strategie şi Integrare, iar, începând cu noiembrie 2013, ca director financiar şi director general adjunct. Din 1 iulie 2016, Reinhard Florey este director financiar al OMV Aktiengesellschaft.