Estonia va înlocui Marea Britanie la preşedinţia UE

Estonia va devansa cu şase luni preşedinţia sa prin rotaţie pentru a înlocui Marea Britanie în fruntea Consiliului Uniunii Europene, în al doilea semestru din 2017, după ce Londra a renunţat oficial la aceasta, au confirmat marţi cele 28 de state membre ale UE, relatează AFP, preluată de Agerpres.
Economica.net - mar, 26 iul. 2016, 20:01
Estonia va înlocui Marea Britanie la preşedinţia UE

Ele au făcut oficializat astfel, în scris, o decizie a ambasadorilor celor 28 de state membre anunţată la 20 iulie. De asemenea, au aprobat propunerea ca toate preşedinţiile Consiliului UE să fie devansate cu jumătate de an în ordinea prevăzută în prezent.

Croaţia, ultima ţară care a aderat la UE în 2013 şi care nu era înscrisă în calendar până în prezent, va asigura preşedinţia în primul semestru din 2020, potrivit comunicatului Celor 28.

Cu acelaşi prilej, statele membre au dezvăluit calendarul pentru perioada cuprinsă între 2020 şi 2030.

Ţara care deţine preşedinţia prin rotaţie are misiunea de a organiza reuniunile celor 28 de state membre. Ea stabileşte agenda discuţiilor şi dă astfel un anumit impuls subiectelor tratate. De la 1 iulie, Slovacia asigură această preşedinţie.

Marea Britanie a anunţat miercurea trecută că renunţă să asigure preşedinţia prin rotaţie a Consiliului UE din iulie-decembrie 2017, prima consecinţă concretă a votului asupra Brexitului.

Premierul britanic, Theresa May, a explicat că ţara sa ‘va fi extrem de ocupată cu negocierile privind ieşirea din UE’.

Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...