Investiţii record în parcurile eoliene offshore din Europa

Industria parcurilor eoliene offshore din Europa a atras în prima jumătate acestui an mai multe investiţii decât pe ansamblul anului trecut, o dovadă a creşterii interesului investitorilor instituţionali în activele din domeniul energiei regenerabile, arată cifrele comunicate miercuri de asociaţia WindEurope, transmite Bloomberg.
Economica.net - mie, 27 iul. 2016, 09:29
Investiţii record în parcurile eoliene offshore din Europa

În primele şase luni ale acestui an, investiţiile în parcurile eoliene offshore din Europa au atins nivelul record de 14 miliarde de euro, depăşind suma de 13,3 miliarde de euro investită în 2015. Cea mai mare parte din noile investiţii a mers în Marea Britanie, care a atras 10,4 miliarde de euro, Germania a beneficiat de investiţii de 2,5 miliarde de euro, Danemarca a atras 999 milioane de euro, iar Finlanda restul de 121 milioane de euro, susţine WindEurope.

Cu toate acestea, WindEurope se aşteaptă ca numărul parcurilor eoliene offshore din Europa conectate la reţea să scadă în acest an din cauza incertitudinilor cu privire la politicile guvernamentale de sprijin.

‘Numărul noilor proiecte în Europa nu este suficient şi există riscul ca aceasta să îşi piardă avantajul competitiv pe segmentul parcurilor eoliene offshore dacă nu vedem noi angajamente în curând’, a declarat un purtător de cuvânt de la WindEurope.

În prima jumătate acestui an, numărul turbinelor eoliene offshore conectate la reţea în Europa a scăzut cu 78% comparativ cu perioada similară a anului trecut, susţine WindEurope, în condiţiile în care Germania şi Olanda au fost singurele ţări care au finalizat instalaţiile în acest an.

În total, în apele costiere din 11 state din Europa există 3.344 de turbine eoline offshore, cu o capacitate combinată de 11,538 GW.

Analiştii de la Bloomberg New Energy Finance sunt de părere că este puţin probabil ca în 2016 investiţiile globale în energiile regenerabile să se ridice la nivelul record de anul trecut, în condiţiile în care, în primele două trimestre, au scăzut cu 23%, până la 116,4 miliarde de dolari.

Te-ar mai putea interesa și
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
Turiștii care aleg Grecia încep să se orienteze către lunile din afara sezonului de vârf tradițional
În Grecia, cererea de călătorii în timpul verii se modifică, de la lunile de vârf tradiţionale iulie şi august, la lunile mai, iunie şi septembrie, în urma schimbărilor climatice şi a......
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o țintă militară ucraineană
Vladimir Putin declară că Rusia a folosit o rachetă balistică hipersonică cu rază medie de acţiune pentru a lovi o ...
Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi seara, într-un discurs către naţiune, că Rusia a lansat un atac cu rachetă ...
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția GMP & U a câștigat contul TAZZ
Agenția de comunicare GMP & U anunță că a câștigat contul Tazz, în urma unei licitații, completându-și astfel portofoliul ...
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Burduja anunță că în mai 2025 va fi finalizată centrala pe gaz de la Iernut
Executivul a aprobat joi prelungirea Planului Naţional de Investiţii, ultimul obiectiv rămas în finanţare fiind centrala ...