Numărul tranzacţiilor cu maşini second hand a crescut cu 5% în primul semestru – analiză

Tranzacţiile cu maşini second hand pe plan intern (reînmatriculări) au crescut, în primul semestru din 2016, cu 5%, până la 114.040 de unităţi, numai la nivelul lunii iunie fiind consemnate 19.585 de exemplare, mai multe cu 21,5% faţă de prima lună a anului, relevă o analiză de specialitate, realizată şi publicată de cea mai importantă platformă profesională online dedicată vânzării maşinilor noi şi rulate.
Economica.net - joi, 28 iul. 2016, 08:55
Numărul tranzacţiilor cu maşini second hand a crescut cu 5% în primul semestru - analiză

Conform datelor centralizate, în intervalul ianuarie – iunie, toate cele trei categorii ale pieţei auto (maşini noi, SH din import, SH pe plan intern) au crescut, însă evoluţiile au fost diferite.

Astfel, atât ca volum, cât şi ca procentaje, cel mai mult a crescut piaţa maşinilor SH din import, în timp ce piaţa maşinilor noi a început bine, dar a fost ‘frânată’ de faptul că Programul ‘Rabla’ a început în luna iunie. În cazul reînmatriculărilor, creşterea a fost de 5%, iar variaţiile înregistrate în fiecare lună sunt destul de mici (între 16.121 unităţi, în ianuarie, şi 19.585 unităţi, în iunie).

‘Programul ‘Rabla’ care a ajutat constant piaţă maşinilor noi în ultimul deceniu a început foarte târziu, persoanele fizice putând să se înscrie abia de la jumătatea lui iunie. În piaţă sentimentul de aşteptare a fost puternic, mulţi amânându-şi achiziţiile în aşteptarea programului. Însă, va fi şi ediţia în care bugetul se va epuiza cel mai repede, fiindcă peste 13.000 de persoane şi-au făcut rezervări în primele zile şi pe 18 iulie a mai urmat o suplimentare cu 4.000 de tichete. Programul ‘Rabla’ a întârziat şi fiindcă a venit ‘la pachet’ cu măsuri pentru stimularea vânzărilor de maşini electrice. Se dau stimulente ce pornesc de la 4.500 euro pentru achiziţia de maşini 100% electrice şi a fost anunţat şi un set de măsuri care să încurajeze instalarea de staţii de încărcare pentru maşinile electrice’, se arată în concluziile raportului Autovit.ro.

În ceea ce priveşte estimările specialiştilor, aceştia vorbesc despre o piaţă a maşinilor noi care are posibilitatea să încheie anul 2016 în creştere cu 10% faţă de 2015, trend determinat şi de Programul ‘Rabla’, cu estimări ale vânzărilor de peste 17.000 unităţi.

Pe de altă parte, la maşinile second-hand din import, anul 2016 se poate încheia fără probleme cu 250.000 de unităţi, în timp ce la reînmatriculări cifrele ar putea rămâne constante, cu un total de peste 220.000 de unităţi.

Autovit.ro este o platformă profesională online dedicată vânzării maşinilor noi şi second hand, reflectând realitatea din piaţa auto de peste 16 ani. Platforma aparţine Grupului Naspers, fiind, totodată, liderul pieţei naţionale de anunţuri auto, integrând anunţuri din următoarele categorii: autoturisme second hand şi noi, camioane şi utilitare, motociclete, utilaje de construcţii şi maşini agricole, piese second hand.

Te-ar mai putea interesa și
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Autostrada A7 Buzău – Focșani: Mâine la ora 15:00 se deschide circulația pe tronsonul 3
Mâine se va putea circula pe autostradă de la Buzău la Focșani (A7), pe aproape 80 de kilometri, anunță joi Cristian Pistol, directorul general al CNAIR....
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Guvernului. Ce spune USR
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat joi că PSD se retrage de la masa discuţiilor pentru formarea Executivului şi va vota ...
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun cifrele
Și-au îndeplinit kazahii de la Rompetrol obligațiile asumate prin Fondul de Investiții în Energie Kazah-Român? Ce spun ...
Obligațile investiționale asumate de kazahi în România prin intermediul Fondului de Investiții în Energie Kazah-Român ...
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA, care produce încărcătoare pentru puștile Kalașnikov, a depus cerere de deschidere a concordatului preventiv
INOX SA din Măgurele a depus la Tribunalul Ilfov o cerere pentru deschiderea procedurii de concordat preventiv. Termenul ...