ANAF schimbă regulile: Lista cu datornicii la stat nu va mai conţine numele celor la care şi statul este dator

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a schimbat regulile de publicare a listelor datornicilot la buget, urmând ca următoarele liste ce vor fi publicate pentru trimestrul al doilea al acestui an să elimine persoanele fizice şi firmele ale căror datorii la stat sunt mai mici sau egale cu sumele pe care trebuie să le primească de la stat.
Economica.net - joi, 28 iul. 2016, 11:40
ANAF schimbă regulile: Lista cu datornicii la stat nu va mai conţine numele celor la care şi statul este dator

Fiscul a publicat, până acum, o singură data listele cu datornicii la buget, în luna mai, pentru datoriile valabile la 31 martie 2016. Listele au generat mai multe replici din partea unor persoane care fie şi-au plătit taxele, fie se judecau cu Fiscul, considerând că nu trebuie să plătească sumele impise de către ANAF.

„Vor fi excluse din lista debitorilor cu obligaţii fiscale restante persoanele, fizice sau juridice, ale căror datorii la buget sunt mai mici sau egale cu suma pe care trebuie să o primească la rândul lor de la buget, prin restituire sau rambursare”, a precizat Fiscul, într-un anunţ transmis joi.

De asemenea, spre deosebire de listele publicate în luna mai, următoarele liste ale debitorilor publicate de ANAF vor avea o nouă coloană denumită „Observaţii”, care va conţine precizări privind starea juridică a debitorilor – insolvenţă, faliment sau insolvabilitate.

„Aceste modificări urmează să fie implemetate începând cu lista debitorilor care înregistrează obligatii fiscale restante aferente trimestrului II 2016”, a mai precizat ANAF.

În 16 mai, ANAF a publicat lista cu datornicii persoane fizice, cu restanţe de peste 1.500 lei la 31 martie, fiind înregistraţi 187.230 debitori, care au de plată 3,4 miliarde lei, inclusiv din activităţi independente sau profesii libere, Fiscul menţionând că poate recupera la acest moment circa 2,3 miliarde lei.

„Situaţia juridică a restului de creanţe de 1,1 miliarde lei (insolvabilitate fără bunuri sau venituri urmaribile, existenţa unor hotărâri judecătoreşti de suspendare a executării silite etc.) opreşte ANAF de la iniţierea sau continuarea măsurilor de executare silită”, preciza Fiscul.

Sunt publicate restanţele din obligaţiile fiscale pentru care s-a împlinit scadenţa sau termenul de plată, precum şi diferenţele de obligaţii fiscale principale şi accesorii stabilite prin decizie de impunere, chiar dacă pentru acestea nu s-a împlinit termenul de plată.

Anterior, ANAF a publicat în 3 mai listele cu contribuabilii mijlocii şi mari cu datorii neplătite la stat. Pe liste erau trecute 186 de companii mari cu datorii de 2,6 miliarde lei şi alte 2.486 de firme mijlocii, care trebuie să plătească Fiscului 3,8 miliarde lei.

În 11 mai, ANAF a publicat o nouă listă cu datornici la bugetul de stat şi la celelalte bugete publice, care cuprinde 144.829 de contribuabili mici şi instituţii publice cu restanţe mai mari de 10.000 lei la 31 martie 2016, valoarea datoriilor neplătite fiind de 77,1 miliarde lei (17,2 miliarde euro), din care 81% sunt considerate nerecuperabile de către Fisc.

viewscnt

Te-ar mai putea interesa și
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea de mandate de arestare pe numele lui Netanyahu și Gallant
Anturajul lui Trump ia în considerare impunerea de sacțiuni de amploare împotriva membrilor CPI care au decis emiterea ...
Preşedintele ales al SUA, Donald Trump, va depune jurământul abia pe 20 ianuarie 2025, dar anturajul său ia în considerare deja măsuri punitive împotriva Curţii Penale Internaţionale (CPI)......
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services a plasat cu succes o nouă emisiune de obligațiuni, în valoare de 30 de milioane de euro
Autonom Services S.A. a realizat cu succes cea de-a treia emisiune de obligaţiuni în cadrul unui plasament privat în valoare ...
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor suprastructurii liniei de cale ferată Piteşti – Goleşti
CFR anunță că prelungește până pe 12 decembrie termenul pentru finalizarea lucrărilor de înlocuire a elementelor ...
Reluarea circulaţiei trenurilor pe distanţa Piteşti - Goleşti, anunţată pentru data de 25 noiembrie 2024, se amână ...
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru sprijinirea industriei prelucrătoare
Ministerul Finanţelor a publicat proiectul prin care sunt alocate 5 miliarde de lei pentru investiţii strategice în industria ...