SUA: Partidul Democrat, ţinta unui nou atac cibernetic

Responsabili ai Partidului Democrat din SUA au transmis vineri că au fost ţinta unui nou atac informatic, la o săptămână după o vastă scurgere de e-mailuri care a umbrit parţial convenţia de învestitură a lui Hillary Clinton, relatează France Presse, citată de Agerpres.
Economica.net - vin, 29 iul. 2016, 19:38
SUA: Partidul Democrat, ţinta unui nou atac cibernetic

Comitetul democrat însărcinat cu strângerea de fonduri pentru aleşii din Congres (DCCC) a făcut obiectul unui ‘incident legat de securitatea cibernetică’, a afirmat responsabila pentru presă, Meredith Kelly.

‘Ancheta este în desfăşurare. Pornind de la informaţii pe care le avem până acum, anchetatorii ne-au transmis că există asemănări cu alte fapte recente, inclusiv cu actul de piraterie asupra Comitetului Naţional Democrat’, a precizat ea într-un comunicat.

DCCC este pe cale să întărească securitatea reţelelor sale şi ‘cooperează cu forţele de ordine federale în privinţa anchetei în desfăşurare’.

Cu trei zile înainte deschiderii convenţiei democrate, site-ul de dezvăluiri WikiLeaks a publicat la 22 iulie aproape 20.000 de mesaje piratate din conturile a şapte responsabili ai partidului. Aceste e-mailuri arătau în special neîncrederea şi dispreţul unor responsabili ai partidului faţă de Bernie Sanders, fost rival al lui Hillary Clinton în alegerile primare democrate.

Moscova este suspectată de către responsabili democraţi, precum şi de către agenţi specializaţi în securitate cibernetică de faptul că ar încerca să influenţeze campanie electorală din SUA în favoarea republicanului Donald Trump prin orchestrarea acestei scurgeri de e-mailuri care au pus Partidul Democrat într-o situaţie stânjenitoare.

Preşedintele Barack Obama nu a exclus această posibilitate în această săptămână, în timp ce Kremlinul a negat ferm orice ingerinţă în campania electorală americană.

FBI a anunţat luni că a deschis o anchetă privind primul atac cibernetic care a vizat Partidul Democrat. Poliţia federală nu a vrut să comenteze presupusul nou atac informatic de vineri.

Te-ar mai putea interesa și
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
149.000 de contribuabili s-au înscris pentru a beneficia de aministia fiscală
Peste 149.000 de contribuabili au notificat intenţia de a beneficia de amnistia fiscală până la data de 19 noiembrie, majoritatea persoane fizice, potrivit unui comunicat al Guvernului....
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Producătorul european de baterii pentru mașini electrice Northvolt a solicitat intrarea în faliment
Northvolt, producătorul suedez de celule de baterii pentru vehicule electrice, a anunțat că și-a înaintat cererea de ...
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi ...
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...