‘Voiam să-i asigur pe bucureşteni că în această iarnă nu se va pune în niciun fel problema să nu aibă apă caldă şi căldură. De asemenea, luni, la şedinţa Consiliului General, fac apel la consilierii generali să voteze pentru a avea un nou Consiliu de Administraţie la RADET, oameni competenţi, oameni care cunosc aceste domeniu, care nu au alte interese decât cele ale bucureştenilor, pentru a pune pe alte baze şi relaţia cu RADET’, a precizat Firea.
Ea a adăugat că a aflat ‘pe surse’ că o parte dintre consilieri, ‘nu cei de la PSD şi ALDE’, ar dori să se abţină la vot.
‘Asta înseamnă că am putea să rămânem cu RADET fără Consiliu de Administraţie, în condiţiile în care fostul Consiliu şi-a înaintat demisia lăsând pur şi simplu o situaţie catastrofală din punct de vedere economic, ar această situaţie le poate fi şi lor imputată. Pentru, spre exemplu, atunci când au primit bani anul trecut i-au dat înapoi, pentru că nu au ştiut să-i folosească, nu au făcut proiecte, dar tot timpul se plâng că nu au bani. Au primit de la Primărie, acum un an, 50 şi ceva de milioane de lei şi au folosit doar 17 milioane. Eu cred că asta este o mare eroare economică. Să primeşti bani şi să nu ştii să-i foloseşti’, a susţinut Firea.
Edilul şef al Capitalei a adăugat că trebuie accesate fonduri europene care sunt prevăzute în acordul de parteneriat cu UE şi ‘pentru care nu s-a depus niciun document’.
Pe de altă parte, Firea s-a referit la două proiecte de hotărâre care figurează pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de luni, prin care sectoarele primesc competenţă de la Consiliul General să îndepărteze ţânţarii din parcuri prin dezinsecţie şi să deratizeze zonele din Capitală, pentru stârpirea şoarecilor şi şobolanilor.
‘Am găsit o licitaţie blocată, care în loc să înceapă în iarnă, a început în primăvară şi s-a împotmolit în vară, iar noi trebuie să rezolvăm această situaţie. Până acum se dădeau 4-5 milioane de euro, pentru dezinsecţie şi deratizare în Capitală. Acum, a trebuit să ne chivernisim şi am ieşit şi mai ieftin. Nici măcar câteva sute de mii de euro, dar pentru acest lucru trebuie date competenţe la sectoare’, a mai precizat Firea.