Logan, Duster şi Sandero, în top 25 al celor mai bine vândute modele în Rusia

Duster, Logan şi Sandero s-au situat în iulie în topul celor mai bine vândute 25 de modele în Rusia, conform datelor publicate luni de Association of European Businesses (AEB), însă livrările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare pe această piaţă au scăzut cu 16,6%, la 109.410 unităţi, pe fondul problemelor cu care se confruntă economia şi al deprecierii rublei, transmite Reuters.
Economica.net - lun, 08 aug. 2016, 13:18
Logan, Duster şi Sandero, în top 25 al celor mai bine vândute modele în Rusia

Luna trecută, pe primul loc în topul celor mai bine vândute modele în Rusia s-a situat Solaris de la Hyundai (7.904 vehicule), urmat de Rio de la Kia (7.632 de unităţi), Lada Granta (6.334 unităţi) şi Lada Vesta (5.198 vehicule), ambele fabricate de AvtoVAZ, Polo de la Volkswagen (4.135) şi Duster, cu 3.094 de vehicule. Pe locurile 10 şi 13 se află Logan şi Sandero, cu 2.501 şi, respectiv, 2.054 de vehicule. Duster, Logan şi Sandero sunt fabricate de Renault.

Declinul vânzărilor auto în Rusia va fi dublu în acest an faţă de precedentele estimări, după performanţa slabă din primul semestru al anului, a estimat luna trecută Joerg Schreiber, preşedintele Association of European Businesses. Livrările de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare vor scădea în 2016 cu 10%, la 1,44 milioane de unităţi, a anunţat şeful AEB, care anterior previzionase un declin de sub 5%, la 1,53 milioane de vehicule.

În primele şapte luni din 2016 au fost vândute în Rusia 781.605 de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare, în scădere cu 14,4% faţă de perioada similară din 2015.

În perioada ianuarie – iulie 2016, pe primul loc în topul celor mai bine vândute maşini în Rusia s-a situat Solaris, de la Hyundai (53.834 vehicule), urmat de Lada Granta (50.301 unităţi) de la AvtoVAZ, Rio – de la Kia (47.086 unităţi), Lada Vesta (28.092 vehicule) de la AvtoVAZ şi Duster – de la Renault, cu 26.400 vehicule. Pe locurile 10 şi 12 se află Logan şi Sandero, cu 16.331 şi, respectiv, 15.552 vehicule.

Renault deţine o participaţie de 50% la compania holding care controlează AvtoVAZ, în timp ce partenerul nipon Nissan Motor Co. deţine un pachet de 17,13%, iar corporaţia rusă de stat Rostec are un pachet de 32,87%. Împreună, Renault, Nisan şi AvtoVAZ au fost responsabile pentru aproximativ o treime din cele 1,6 milioane de autoturisme noi vândute anul trecut în Rusia, însă, cu toate acestea, vânzările lor combinate au scăzut cu 32% în ritm anual.

Te-ar mai putea interesa și
Piața globală de observare a Pământului va depăși 8 miliarde de dolari până în 2033
Piața globală de observare a Pământului va depăși 8 miliarde de dolari până în 2033
Piața globală de observare a Pământului (EO) este pe cale să depășească 8 miliarde de dolari până în 2033, de la 5 miliarde de dolari în prezent, potrivit unui nou raport al Novaspace,......
Producătorul de componente auto Valeo reduce numărul de locuri de muncă și închide două unități din Franța
Producătorul de componente auto Valeo reduce numărul de locuri de muncă și închide două unități din Franța
Producătorul francez de componente auto Valeo, cu activități și în România, a anunțat desființarea a aproximativ ...
Cod galben de ninsori în zonele de munte din 11 judeţe, până sâmbătă dimineaţa
Cod galben de ninsori în zonele de munte din 11 judeţe, până sâmbătă dimineaţa
Zonele din munte din 11 judeţe se vor afla sub Cod galben de ninsoare şi strat de zăpadă consistent în următoarele ...
Bolojan: Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat planul de reforme pe care şi-l va asuma în Parlament
Bolojan: Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat planul de reforme pe care şi-l va asuma în Parlament
Biroul Politic Naţional al PNL a aprobat, joi, un plan de reforme pe care liberalii şi-l vor asuma în mandatul următor ...