Turcia cere oficial Statelor Unite arestarea lui Gulen şi avertizează că nu poate fi vorba de vreun compromis

Biroul procurorului şef al Istanbulului a adresat o scrisoare autorităţilor americane în care cere arestarea predicatorului turc Fethullah Gulen, acuzat de guvernul de la Ankara că s-a aflat în spatele loviturii de stat eşuate de luna trecută din Turcia, a relatat sâmbătă postul de televiziune CNN Turk, citat de Reuters.
Economica.net - sâm, 13 aug. 2016, 13:50
Turcia cere oficial Statelor Unite arestarea lui Gulen şi avertizează că nu poate fi vorba de vreun compromis
Ministerul Justiţiei din Turcia a predat autorităţilor din SUA respectiva scrisoare, în care se menţionează că Gulen este „creierul” puciului eşuat din 15 iulie şi în care împotriva predicatorului islamist sunt formulate 10 capete de acuzare, printre care încercarea de a da jos guvernul, potrivit CNN Turk.
 
Gulen a negat orice fel de implicare în tentativa de lovitură de stat, soldată cu 240 de morţi.
 
Premierul Yildirim spune că nu poate exista un compromis între Turcia şi SUA pe tema extrădării lui Gulen.
 
Prim-ministrul turc Binali Yildirim a declarat sâmbătă că Ankara nu poate ajunge la un compromis cu Washingtonul în privinţa solicitării autorităţilor turce de a-l extrăda pe predicatorul islamic Fethullah Gulen, pe care îl acuză că se află în spatele puciului eşuat de luna trecută, transmite Reuters.
 
Gulen neagă orice fel de implicare în tentativa de lovitură de stat, soldată cu 240 de morţi.
 
Premierul Binali Yildirim a făcut aceste comentarii în faţa unui grup de jurnalişti turci, după ce a anunţat că vicepreşedintele american Joe Biden va vizita Turcia la 24 august.
 
 
 
 
Sursa: Agerpres
Te-ar mai putea interesa și
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul vrea să-și crească masiv exportuirle de petrol ocolind Rusia
Kazahstanul şi-ar putea majora semnificativ exporturile de ţiţei de la portul turcesc Ceyhan, a declarat luni ministrul Energiei, Almasadam Satkaliyev, o decizie care ar reduce ponderea de peste......
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunța la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Elon Musk consideră că SUA ar trebui să renunța la avioanele de vănâtoare în favoarea dronelor
Miliardarul american Elon Musk, desemnat de preşedintele ales al SUA, Donald Trump, să conducă un departament care va ...
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Olaf Scholz se opune amenzilor impuse de UE companiilor auto care nu respectă limitele impuse emisiilor de carbon
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că nu ar trebui să existe amenzi în Uniunea Europeană pentru companiile ...
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru a apăra libertatea și democrația
Romanian Business Leaders cere partidelor pro-occidentale să strângă rândurile în fața lui Călin Georgescu pentru ...
În urma desfășurării ieri a turului I al alegerilor prezidențiale, Fundația Romanian Business Leaders a transmis un ...