Alţi 454 de migranţi au fost reţinuţi pe teritoriul Serbiei şi au fost trimişi în centre pentru refugiaţi, a precizat Jovan Krivokapic, purtător de cuvânt al Ministerului Apărării.
Guvernul de la Belgrad a aprobat desfăşurarea de patrule mixte ale armatei şi poliţiei la frontierele cu Bulgaria şi Macedonia, pentru a controla fluxul de migranţi.
La începutul acestei luni, în cadrul unei întâlniri a miniştrilor de interne, Belgradul s-a oferit să acorde ajutor Bulgariei pentru protejarea graniţei sudice a acestei ţări, pe unde pătrund majoritatea migranţilor ilegali care se îndreaptă apoi spre Serbia.
Tot potrivit agenţiei bulgare de ştiri, autorităţile sârbe au descoperit luni, la punctul de trecere Batrovci de la frontiera cu Croaţia, şapte migranţi ilegali afgani într-un camion înmatriculat în Bulgaria şi care avea ca destinaţie Germania.