BCR Leasing a înregistrat o creştere cu 46% a vânzărilor pe primul semestru

BCR Leasing IFN a înregistrat o creştere cu 46% a vânzărilor pe primul semestru al acestui an, faţă de perioada similară a anului trecut, valoarea totală a finanţărilor acordate fiind de 119 milioane de euro, în timp ce profitabilitatea companiei a atins 14,5 milioane de lei conform standardelor IFRS, potrivit unui comunicat al companiei.
Economica.net - mar, 16 aug. 2016, 11:09
BCR Leasing a înregistrat o creştere cu 46% a vânzărilor pe primul semestru

Cele mai importante creşteri au vizat segmentele de vehicule comerciale uşoare şi autoturisme, unde volumele finanţate au urcat cu 77%, respectiv 43%, faţă de primul semestru 2015.

Configuraţia portofoliului BCR Leasing IFN la finele perioadei de raportare era de 79% leasing auto şi 21% leasing pentru echipamente şi utilaje. Segmentul de autoturisme şi vehicule comerciale uşoare reprezenta 30% din volumul total al finanţărilor companiei iar vehiculele comerciale grele, 49%.

Finanţările pentru echipamente au crescut cu 17% faţă de prima jumătate a anului trecut, compania propunându-şi să crească în continuare vânzările, prin finanţarea cu prioritate a sectoarelor productive. În cadrul acestui segment, 35% din finanţări au mers către agricultură, 23% în construcţii, 17% în diverse sectoare industriale, diferenţa de 25% fiind împărţită între domeniul medical, energie, industrie alimentară şi servicii.

„În aceeaşi măsură în care susţinem sectoarele productive din industrie, transporturile, serviciile şi comerţul, ne propunem să contribuim la susţinerea financiară a întreprinzătorilor din agricultură, pentru a-i ajuta să exploateze mai eficient potenţialul existent. Dorim să promovăm produsele noastre de finanţare pentru fermieri ca soluţii pentru investiţii în echipamente agricole, inclusiv pentru co-finanţare în cazul unor proiecte derulate cu fonduri europene”, a declarat Bogdan Speteanu, director general BCR Leasing IFN.

Microîntreprinderile şi IMM-urile constituie 88% din portofoliul finanţărilor acordate de BCR Leasing IFN în prima parte a anului, confirmând astfel că leasingul reprezintă pentru companii cea mai potrivită soluţie de finanţare a investiţiilor.

Compania precizează că prezenţa ofertelor de finanţare ale BCR Leasing în reţeaua BCR şi în reţelele partenerilor facilitează accesul clienţilor la informaţie şi finanţare.

În privinţa leasingului operaţional, BCR Fleet Management, subsidiara specializată a BCR Leasing IFN, a livrat în primele 6 luni din acest an un număr dublu de vehicule comparativ cu perioada similară a anului trecut ajungând la o flotă totală de peste 3.200 de vehicule.

BCR Leasing IFN S.A este o companie membră a Grupului Banca Comercială Română, parte a ERSTE Group. A fost înfiinţată în 2001 şi oferă servicii de leasing financiar intern pentru achiziţionarea de autovehicule, flote, echipamente şi utilaje industriale, maşini agricole, aparatură medicală, etc. Prin subsidiara sa specializată, BCR Fleet Management, compania oferă, de asemenea, servicii personalizate de leasing operaţional şi management de flote pentru un număr extins de autovehicule şi vehicule comerciale uşoare.

Te-ar mai putea interesa și
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Vot diaspora / Alegeri prezidenţiale. Care sunt ţările unde au votat cei mai mulţi români – Top 5
Cei mai mulţi români care au votat în străinătate şi-au exercitat dreptul la vot în Germania. Economica.net vă prezintă topul ţărilor cu cele mai multe voturi. Datele sunt cele comunicate......
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Erdogan doreşte „expansiunea” comerţului dintre Turcia şi Rusia
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a afirmat că doreşte "expansiunea" volumului de schimburi comerciale între Turcia ...
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor AEP
Referendum Bucureşti – A fost atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale, potrivit datelor ...
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi ...
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iran anunţă discuţii cu Franţa, Germania şi Regatul Unit asupra programului său nuclear
Iranul va purta vineri discuţii asupra programului său nuclear cu Franţa, Germania şi Regatul Unit, trei ţări care ...