Dafora şi-a redus pierderile cu 92% în primul semestru, până la 6,9 milioane de lei

Dafora a înregistrat o pierdere de peste 6,97 milioane lei, în primul semestru din acest an, în scădere cu 92,4% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, se arată într-un raport publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB), scrie Agerpres.
Economica.net - mar, 16 aug. 2016, 14:10
Dafora şi-a redus pierderile cu 92% în primul semestru, până la 6,9 milioane de lei

‘În semestrul I se constată obţinerea unei pierderi de 6,9 milioane lei, valoare mult diminuată faţă de pierderea înregistrată în semestrul I al anului precedent în sumă de 93 milioane lei. Pierderea din semestrul I al anului curent a fost înregistrată pe fondul diminuării activităţii, existând un număr mai mic de proiecte în derulare, datorită în principal accentuării crizei din industria extractivă a petrolului, a rezultatului negativ din activitatea financiară, a ajustărilor şi provizioanelor înregistrate dar şi a înregistrării sumei aferente impozitului pe profit amânat’, se arată în document.

Conform documentului, în semestrul I se constată pe de-o parte o creştere a datoriilor totale ale societăţii, iar de de altă parte o diminuare a valorii capitalurilor proprii ale societăţii ca urmare a pierderilor înregistrate de societate în perioada curentă generate de rezultatul negativ din activitatea financiară dar şi a ajustărilor şi provizioanelor înregistrate.

Astfel, valoarea totală a datoriilor companiei s-a ridicat la peste 273,5 milioane lei, în primul semestru din 2016.

În şedinţa din 2 iunie 2015, Consiliul de Administraţie al companiei a analizat soluţiile concrete care să permită continuarea activităţii în condiţii legale şi luând în considerare cadrul legal aplicabil a decis formularea şi depunerea unei cereri de declanşare a procedurii insolvenţei, la cererea debitorului. În urma declanşării procedurii insolvenţei, a fost numit în calitate de administrator judiciar provizoriu CITR Filiala Cluj, iar în data de 30 iulie 2015 Adunarea Generală a Acţionarilor a numit pe Calburean Gheorghe în funcţia de administrator special al societăţii.

Te-ar mai putea interesa și
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune de Titluri Eligibile Senior Nepreferenţiale, destinate încadrării ca......
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată pentru sugari
Aquatique este desemnată, din nou, Cea mai bună apă minerală plată pentru copii și Cea mai bună apă minerală plată ...
Forbes Kids și D&D Research au realizat un studiu amplu privind opinia mamelor despre cele mai de încredere produse pentru ...
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
ALUMIL: Angajament pentru un viitor sustenabil, dedicat oamenilor și naturii
Transparența și comunicarea activă cu toți partenerii sunt esențiale în strategia de dezvoltare durabilă a ALUMIL, ...