În contextul relatărilor din media, potrivit cărora Tăriceanu a eludat săptămâna trecută coada la DRPCIV pentru a-şi reînnoi permisul de conducere şi a unei plângeri în acest sens adresate DNA, el a spus: ‘Nu înţeleg de ce eliberarea permisului meu de conducere ajunge să fie o problemă de DNA’.
‘Nu îmi imaginez că o să fiu în asentimentul tuturor. (…) Există în orice stat câteva funcţii importante unde oamenii au fost aleşi ca să reprezinte într-un fel statul şi să se dedice în principal problemelor societăţii şi comunităţilor. Asta trebuie să fie preocuparea lor principală. Nu statul la coadă. Sigur că există şi posibilitatea să stăm la coadă la permise, la cumpărat flori, la alte acţiuni. Din acest motiv în toate ţările pentru cei care ocupă anumite poziţii înalte se găsesc din punct de vedere legal anumite pârghii prin care li se permite să îşi dedice majoritatea timpului în interesul ţării şi al societăţii şi nu să stai (n.r. la coadă). Până la urmă nu e nimic înjositor, dar e o problemă de gestiune a timpului’, a afirmat marţi Tăriceanu la Antena 3.
El a explicat că a vorbit cu cei de la permise să meargă înainte de începerea programului ca să nu facă ‘un gest ostentativ de a trece prin faţă’.
‘Lucrurile acestea întotdeauna încerc să le gestionez cât mai discret posibil. Ca preşedinte al Senatului am dreptul la maşină cu antemergător, SPP, cu Poliţie, şi aşa mai departe. Nu ştiu dacă am folosit vreodată (…) antemergător cu maşină de Poliţie pentru că nu vreau să deranjez pe ceilalţi participanţi la trafic. Ţin cont că sunt anumite sensibilităţi care trebuie menajate, mai ales într-o perioadă de lipsuri şi nemulţumiri ale populaţiei. Nu sunt un om care să facă exces de atributele şi pârghiile pe care le are cineva în calitate de preşedinte al Senatului. Mă duc singur să-mi fac cumpărăturile pentru gospodărie, dar, nu ascund, dacă am o deplasare de făcut, sigur, se ocupă cabinetul, se ocupă SPP să facă rezervarea biletelor, să nu stau la coadă’, a adăugat Tăriceanu.
El a menţionat că în perioada cât a fost premier a reglementat problema cozilor interminabile la paşapoarte, cărţi de identitate, caziere, permise de conducere, certificate de înmatriculare etc.
‘În momentul de faţă sunt cozi, supraaglomerare, pentru că s-au concentrat în acelaşi loc Bucureştiul şi zona Ilfov şi este o perioadă când foarte mulţi români se întorc din străinătate, vin în vacanţă în ţară… Ca preşedinte al Senatului nu am nicio pârghie să reglementez aceste chestiuni, sunt de resortul Executivului’.
Tăriceanu susţine că în momentul de faţă există ‘o campanie bine dirijată’ care are ca scop ‘să nu se discute nimic despre actualul Guvern’.
‘În ultimii ani aţi auzit vreun prim-ministru, preşedinte…. Nu îmi imaginez că nu li s-a întâmplat să le expire paşaportul, cartea de identitate, permisul de conducere. Aţi văzut pe cineva de la un anumit nivel stând la coadă? Nu. Ceea ce se întâmplă în momentul de faţă este o campanie bine dirijată care are următorul scop: nu mai discutăm nimic de Guvernul tehnocrat, de greşelile pe care le fac, de toate neajunsurile care sunt din momentul de faţă, mult mai importante decât cum mi-am preschimbat eu carnetul. (…) La noi se întâmplă frecvent această manevră de deturnare atenţiei de la problemele principale’, a mai spus Tăriceanu.
Pe de altă parte, el susţine că nu o cunoaşte pe Elenina Nicuţ, cea care a semnat plângerea la adresa sa către DNA.