Primele 3 companii din BET deţin o pondere de peste 58% din totalul indicelui

Primele trei companii din compoziţia indicelui principal al Bursei de Valori Bucureşti (BVB) - BET - deţineau, la începutul acestei săptămâni, o pondere de peste 58% din totalul indicelui, reiese din datele operatorului pieţei de capital.
Economica.net - joi, 18 aug. 2016, 05:47
Primele 3 companii din BET deţin o pondere de peste 58% din totalul indicelui

Astfel, pe primul loc în compoziţia indicelui BET care arată evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni se situa Banca Transilvania, cu o pondere de 21,41%, urmată de Fondul Proprietatea cu 20,52% şi de OMV Petrom cu 16,46%. Faţă de ajustarea trimestrială din data de 10 iunie, Banca Transilvania a câştigat 1,42 puncte procentuale, Fondul Proprietatea 0,53 p.p., iar OMV Petrom a urcat cu 0,45 p.p.

Locurile 4 şi 5 sunt deţinute de BRD, cu o pondere de 11,07%, şi de Romgaz cu 9,88%.

Celelalte companii din compoziţia indicelui sunt Electrica, Transgaz, Transelectrica, Nuclearelectrica şi Bursa de Valori Bucureşti.

Conform raportului lunar, Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a avut, în iulie, o evoluţie similară cu pieţele din regiune şi a continuat trendul crescător din iunie, când a trecut rapid peste impactul pe care votul din Marea Britanie pentru ieşirea din Uniunea Europeană l-a avut asupra pieţelor financiare europene. BET Total Return (BET-TR) a fost pe creştere în luna iulie, cu un avans de 7,76%.

Indicele BET-TR reflectă evoluţia celor mai lichide 10 acţiuni listate la BVB, cuprinse în indicele BET, precum şi dividendele distribuite acţionarilor de aceste companii. Principalul indice al BVB – BET – a crescut cu 3,89%.

În iulie 2016, cele mai tranzacţionate cinci acţiuni au fost: Banca Transilvania, Fondul Proprietatea, Romgaz, Electrica şi BRD – Groupe Societe Generale, cu o valoare totală de aproape 300 milioane lei.

Te-ar mai putea interesa și
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Ce planuri are Călin Georgescu pentru România – programul „Hrană, Apă, Energie „
Candidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi la la primul tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Programul celui care a obținut cele mai multe voturi în primur tur......
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank – Comisioane de administrare ZERO pentru două pachete bancare achiziționate în 25-27 noiembrie
CEC Bank desfășoară o campanie aniversară în perioada 25 – 27 noiembrie 2024, în care comisioanele de administrare ...
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și joasaă tensiune
Rețele Electrice Muntenia, licitație de peste 445 mil. lei pentru mentenanța și modernizarea unor linii de medie și ...
Reţele Electrice Muntenia a lansat o licitaţie publică pe platforma SEAP, cu o valoare de peste 445 milioane lei, pentru ...
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După anunțul victoriei lui Călin Georgescu în Turul I al prezidențialelor, BVB a trecut pe roșu
După ce andidatul independent Călin Georgescu a obţinut 22,38% din voturi și a câștigat primul tur de scrutin al alegerilor ...