Câte malluri s-au făcut în România din cele 100 de proiecte anunţate şi abandonate

ECONOMICA.NET a realizat în urmă cu patru ani harta proiectelor de malluri care au fost abandonate din cauza crizei. Au fost planuri de centre comerciale anunţate în urmă cu zece ani, însă 90% acestea nici nu vor mai fi construite. Totuşi, un număr mic de proiecte au prins contur dincolo de machetele arhitecţilor. 
Andrada Ghira - joi, 18 aug. 2016, 21:06
Câte malluri s-au făcut în România din cele 100 de proiecte anunţate şi abandonate

Doar cinci malluri au mai fost construite din lista de 100 de proiecte de centere comerciale abandonate. Iar dintre acestea, doar două au fost construite de dezvoltatorii care le-au şi anunţat înainte de criză. Restul, au fost preluate de alţi investitori care au avut putere financiară de a susţine invesiţii de zeci de milioane de euro. 

În plus, o parte din terenurile pe care urmau să fie dezvoltate centre comerciale au fost vândute retailerilor Dedeman, Lidl sau Selgros. 

Trei malluri deschise din 2012 până în prezent şi-au schimbat proprietarii iniţiali. Este cazul Mega Mall din Bucureşti, Coresi din Braşov şi Timişoara Shopping City deţinut de NEPI. 

Fondul de investiţii NEPI a intrat într-un parteneriat cu austriecii de la Real4You în 2013, cei care au cumpărat terenul fostei fabrici Electroaparataj din cartierul bucureştean Pantelimon. Construcţia a fost demarată în 2014, iar mallul a fost inaugurat. Anul acesta, NEPI a cumpărat participaţia de 30% deţinută de austrieci în cadrul proiectului şi a devenit astfel singurul proprietar. 

Immochan, divizia de imobiliare a retailerului Auchan, a cumpărat în 2012 terenul fostei fabrici Tractorul din Braşov şi a deschis centrul comercial Coresi anul trecut. Iniţial, mallul urma să fie construit de Flavus Investiţii, iar Auchan urma să fie ancora proiectului. 

Fraţii Cristescu aveau în plan construcţia unui centru comercial pe terenul fostei fabrici Dermatina. Terenul de 22 de hectare a fost vândut în 2014 către NEPI care a investit în Timişoara Shopping City. 

Celelalte, Promenada Mall şi ParkLake au fost construite de initiaţori. Raiffeisen Evolution a vândut Promenada mall către NEPI, la un an de la finalizare, iar ParkLake este construit de Sonae Sierra şi Caelum Development şi care se va deschide pe 1 septembrie.  

Cine a luat locul mallurilor 

Şapte ternuri pe care au fost anunaţate malluri au fost vândute de proprietari, iar locul acestora a fost luat de magazinele Dedeman, Lidl, Selgros, sau vot fi transformate în depozit. Este cazul terenurilor vândute de Plaza Centers din Iaşi (cumpărat de Dedeman şi Lidl), Tirgu Mureş (cumpărat de Alpha Property Development) Hunedoara (cumpărat de Dedeman) şi din Slatina (cumpărat de un invesitor local)

Şi austriecii de la Real4You au renunţat la planurile de a mai construi malluri în România. Pe lângă Mega Mall, compania mai dorea să dezvolte centre comerciale la Satu Mare, Tirgu Mureş şi Focsani. Pe terenul din Tîrgu Mureş şi-au construit magazine Lidl şi Selgros, iar cel de la Satu Mare a fost cumpărat de Lidl. 

Şi Globe Trade Center (GTC) a vândut în 2013 terenul de mall de la Galaţi. Cumpărătorul: Dedeman. 

Malluri scoase de la naftalină 

Trei noi priecte de malluri ar urma să fie construite în următorii ani. Cel mai recent anunţ vine de la Primavera Development, care în 2008 anunţa construcţia Festival Mall. Compania avea în plan investiţii de 120 de milioane de euro în mallul care urma să fie deschis în 2010. 

Luna aceasta, Primavera Development a anunţat că a obţinut la sfârşitul lunii iunie Planul Urbanistic Zonal (PUZ), iar deschiderea celui mai nou centru comercial din Sibiu este estimată pentru a doua parte a anului 2018. Festival Shopping Center va avea o suprafaţă închiriabilă de 42.000 de mp, cu 160 de magazine, iar investiţia se ridică la 70 de milioane de euro.

Un alt proiect care ar urma să prindă contur este cel al Plaza Centers la Timişoara. Dezvoltatorul şi-a asigurat încă de anul trecut o finanţare de 65% din valorea proeictului de centru comercial de la Timişoara. Lucrările ar urma să înceapă în acest an, iar chiriaşul ancoră este Auchan, a anunţat recent compania. 

De asemenea, spre sfârşitul anului trecut, familia Mudura, care deţine centrul comercial Lotus din Oradea, a anunţat că va dezvolta al doilea mall din oraş, pe terenul fostei fabrici Înfrăţirea din Oradea. Investiţia pentru proiectul mixt se ridică la 60 de milioane de euro. În primă fază se va construi partea comercială, iar apoi vor fi dezvoltate apartamentele şi spaţiile de birouri. 

Anterior, terenul fostei fabrici Înfrăţirea a aparţinut dezvoltatorului Oasis Development, care îşi anunţase în 2010 intenţia de construi aici un mall – Prima Shopping Center Oradea, o investiţie la vremea aceea de 50 de milioane de euro. 

Create your own infographics
Te-ar mai putea interesa și
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
GM, Toyota și Volkswagen i-au cerut lui Trump să mențină creditele fiscale pentru mașinile electrice
Un grup care reprezintă mari producători de automobile, inclusiv General Motors, Toyota Motor Corp și Volkswagen, l-a îndemnat pe președintele ales Donald Trump să păstreze credite fiscale......
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
Război comercial – China extinde investigaţia antisubvenţii privind importurile de produse lactate din UE
China şi-a extins vineri investigaţia antisubvenţii cu privire la importurile de produse lactate din Uniunea Europeană, ...
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare de 300 de milioane de euro pe pieţele internaţionale
CEC Bank a încheiat cu succes o nouă emisiune de obligaţiuni în valoare 300 de milioane de euro printr-o nouă emisiune ...
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Sebastian Burduja, ministrul Energiei: Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente
Proiectul Neptun Deep îşi continuă parcursul fără impedimente, în ritm accelerat, iar activităţile de foraj pentru ...