Numărul persoanelor fizice cu datorii fiscale în trimestrul II al anului 2016 s-a redus cu peste 60.000, față de trimestrul I. Din lista debitorilor cu obligații fiscale restante au fost excluse persoanele ale căror datorii la buget sunt mai mici sau egale cu suma pe care trebuie să o primească la rândul lor de la buget, prin restituire sau rambursare.
Suplimentar, listele debitorilor publicate de ANAF au o nouă coloană denumită „Observații”, care conține precizări privind starea juridică a debitorilor, respectiv insolvență, faliment sau insolvabilitate. Agenția Națională de Administrare Fiscală publică trimestrial listele debitorilor, persoane juridice și fizice, care au obligații fiscale restante, precum și cuantumul sumelor neachitate până la data publicării listei, conform art. 162 din Codul de Procedură Fiscală.