Centrala nucleară de la Cernavodă a trecut cu brio toate testele de stres

Centrala Nuclearelectrică (CNE) Cernavodă este printre cele mai sigure din lume, în exploatare, iar riscul producerii unui accident nuclear similar celui de la Fukushima (Japonia) este inexistent, potrivit rezultatelor testelor de stres, transmise organismelor europene.
Economica.net - mie, 25 ian. 2012, 12:33

Directorul CNE Cernavodă, Ionel Bucur, a declarat pentru AGERPRES că nu există motive de îngrijorare în privinţa siguranţei în exploatare a celor două unităţi ale centralei nuclearoelectrice, în cazul producerii unor dezastre naturale extrem de severe.

‘În baza testelor de securitate nucleară (Stress Test) solicitate de Organizaţia ENSREG (European Nuclear Safety Regulatory Group), în urma evenimentelor de la Fukushima, Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare (CNCAN) a transmis la sfârşitul lunii octombrie 2011, organismelor europene, rezultatele ‘Raportului de reevaluare a marginilor de securitate nucleară la CNE Cernavodă’, ce relevă faptul că la Cernavodă nu este posibil un eveniment nuclear similar celui din Japonia. În cele peste 400 de pagini, documentul detaliază răspunsul sistemelor centralei şi al organizaţiei în cazul apariţiei situaţiilor extreme şi indică faptul că ambele unităţi ale CNE Cernavodă, îndeplinesc cerinţele stipulate în proiectul iniţial şi, mai mult, deţin o margine de securitate suficient de mare în cazul unor cutremure puternice, inundaţii, pierderii totale a alimentării cu energie electrică şi pierderii totale a ultimei surse de răcire sau combinaţii ale acestora. Totodată, prin trecerea în revista a tuturor scenariilor au fost confirmate sau identificate, şi sunt în curs de implementare, îmbunătăţiri care pot să crească şi mai mult limita de securitate. În primul rând a fost trasă concluzia că la CNE Cernavodă nu este posibil un eveniment nuclear similar cu cel de la Fukushima, deoarece facilităţile suplimentare prevăzute de tehnologia CANDU 6 aduc un plus de robusteţe’, a declarat Bucur.

În plus, potrivit raportului, s-a ajuns la concluzia că sistemele şi componentele ce au rol esenţial pentru securitatea centralei îşi îndeplinesc funcţiile chiar şi în cazul unui cutremur căruia i se asociază un PGA de 0,4g (Vârf de Acceleraţie la Nivelul Solului), adică cu peste 35% faţă de PGA asociat unui cutremur cu probabilitate de apariţie odată la 10.000 de ani. Mai mult, o inundaţie de orice tip nu poate afecta centrala şi siguranţa acesteia şi toate analizele demonstrează că facilităţile existente asigură o margine de securitate mai mult decât suficientă în cazul celor mai defavorabile scenarii.

Calculele probabilistice arată că posibilitatea apariţiei unui astfel de eveniment, la reactoarele CNE Cernavodă, este de peste trei ori mai mică decât valoarea cerută în ghidurile AIEA (Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică).

Directorul CNE Cernavodă a mai declarat că în luna martie, anul acesta, este aşteptată la Cernavodă, o comisie a Uniunii Europene care va verifica la faţa locului datele cuprinse în raportul elaborat de CNCAN.

Te-ar mai putea interesa și
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește salariul mediu net până la 7.000 de lei
Programul de guvernare PNL. Ciucă: Vom crea 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârșitul lui 2028 și vom crește ...
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că programul de guvernare al PNL prevede crearea a 400.000 de noi locuri de muncă până la sfârşitul anului 2028 şi o......
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
S&P Global a îmbunătățit ratingul suveran al Turciei, pentru a doua oară în acest an
Agenţia de evaluare S&P Global a îmbunătăţit, vineri, ratingul suveran al Turciei de la "B plus", până la "BB minus", ...
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare pentru dependenți
Alina Gorghiu: Cerem Guvernului să pună pe masă rapid un calendar clar de ridicare a centrelor regionale de recuperare ...
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a afirmat, sâmbătă, la Sinaia, că centrele regionale de recuperare pentru dependenţi ...
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Premierul Pedro Sanchez anunță un nou bilanț de 211 persoane decedate în urma inundațiilor din Spania
Inundaţiile de proporţii care au avut loc săptămâna trecută în sud-estul Spaniei s-au soldat cu cel puţin 211 morţi, ...