Probleme mari pentru iPhone 6. Nu mai merge „touch-ul”

Un număr din ce în ce mai mare de posesori de iPhone 6 se plâng că nu mai funcţionează funcţia touch, informează News.ro.
Economica.net - joi, 25 aug. 2016, 07:29
Probleme mari pentru iPhone 6. Nu mai merge

Pe forumurile oficiale şi reţelele de socializare se înmulţesc posturile care susţin că funcţia touch de pe iPhone 6 funcţionează sporadic sau chiar deloc. Problema a fost depistată şi de una dintre cele mai cunoscute firme specializate în reparaţii de iPhone-uri, iFixit.

Conform celor de la iFixit, se pare că în timp chip-ul responsabil de funcţia touch se desprinde de placa de bază a telefonului. Pe măsură ce acesta se depărtează, comenzile touch nu funcţionează corect, ajungând ca după un anumit timp să nu mai meargă deloc.

Primul semn este colorarea în gri a barei de status din partea de sus a ecranului. Odată cu schimbarea culorii apar şi primele probleme, utilizatorii observând că partea superioară nu mai răspunde la comenzi.

La baza defectului stă o problemă mai veche, care a constituit cel mai mare scandal în care a fost implictat iPhone 6, chiar la puţin timp după lansare. Este vorba de celebrul ”bendgate” – o serie de teste de rezistenţă care arătau cum iPhone 6 şi, în special, modelul mai mare, iPhone 6 Plus, se îndoiesc nepermis de mult.

Testele de atunci arătau cum un telefon lung şi subţire, precum iPhone 6 Plus, se poate îndoi inclusiv când este ţinut în buzunarul de la pantaloni, fără a aplica o presiune artificială.

La doi ani din momentul lansării lui iPhone 6, chipul responsabil de comenzile touch se desprinde de placa de bază tocmai ca urmare a îndoirilor suferite de telefon de-a lungul timpului.

Teoretic, prin microsudura la microscop a chip-ului cu pricina problema poate fi rezolvată. Cel puţin temporar, până când alte îndoituri inerente vor duce, din nou, la desprinderea acestuia.

Cel mai grav este că Apple nu face acest gen de reparaţii, compania americană nerecunoscând oficial existenţa acestui tip de probleme tehnice. Cum nu orice service are în dotare aparatura necesară pentru a realiza microsudură şi tehnicieni competenţi în astfel de defecte, majoritatea celor afectaţi de aşa-numita boală Touch, nu au nicio soluţie în afară de cumpărarea altui telefon.

Te-ar mai putea interesa și
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor pe care le deţine la operatorii de reţele de gaze Bursagaz şi......
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Ciucă: PSD va pierde încă o dată alegerile prezidenţiale
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de management al situațiilor de urgență
AROBS Engineering începe testarea prototipului AlertBox, care va conecta Starlink și Iridium la sistemele naționale de ...
AROBS Engineering, parte a grupului AROBS, cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de Valori București, anunță ...