‘Am dispus conducerii ALPAB să înceteze toate asocierile pe care le are cu societăţile comerciale care au construit restaurante şi terase în Parcul Herăstrău. A fost o acţiune pe care am făcut-o încă din primele zile de mandat. (…) Din acest moment, ALPAB nu va mai avea permisiunea să facă asocieri în urma cărora se organizează activităţi comerciale. Nu e vorba doar de Herăstrău, ci şi de alte parcuri sau zone pe care le are în administrare’, a spus edilul.
Firea a menţionat că societăţile comerciale existente vor trebui să intre în legalitate faţă de Primăria Generală.
‘Sunt mai multe categorii. Unii au luat în concesiune, foarte puţini au şi cumpărat – dar de la proprietari ilegitimi, deoarece proprietatea este a tuturor cetăţenilor, nu a acelor societăţi comerciale fantomă. Deci, acele unităţi care au construit cu autorizaţie de construcţie legală şi funcţională, dar plătesc chirie unor privaţi – care nu au, de fapt, în proprietate acele suprafeţe – vor trebui să facă contractul direct cu Primăria. Terasele ilegale intră în altă categorie’, a explicat primarul general al Capitalei.
Gabriela Firea a reamintit că există o hotărâre judecătorească definitivă, în baza căreia se recunoaşte că cele şapte hectare din Parcul Herăstrău sunt în patrimoniul municipalităţii.
‘Cele şapte hectare care au făcut obiectul deciziei Curţii de Apel din 2015, referitor la BTT, au fost întabulate, în sensul că a fost trecut în Cartea funciară dreptul de proprietate al Municipiului Bucureşti cu privire la teren. (…) Construcţiile se vor verifica, în funcţie de autorizaţiile şi actele de proprietate ale societăţilor care le deţin’, a precizat şi directorul executiv al Direcţiei Patrimoniu, Mariana Perşunaru.