Legea salarizării bugetarilor: SNFP îi cere premierului Cioloş o serie de clarificări cu privire la Ordonaţa 20

Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) îi solicită premierului Dacian Cioloş o serie de clarificări cu privire la Ordonanţa 20/2016, având în vedere că autorităţi ale statului au interpretări diferite în aplicarea acesteia, în caz contrar fiind posibilă declanşarea unor conflicte de muncă, se arată într-o scrisoare deschisă a Sindicatului transmisă Guvernului.
Economica.net - vin, 26 aug. 2016, 08:01
Legea salarizării bugetarilor: SNFP îi cere premierului Cioloş o serie de clarificări cu privire la Ordonaţa 20

‘Suntem profund îngrijoraţi de faptul că, până la această dată, Guvernul României nu şi-a exprimat oficial punctul de vedere, printr-o notă de interpretare oficială, pe care Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici a cerut-o cu privire la aplicarea dispoziţiilor art.3.1 alin.(1) din OUG 20/2016. (…) Observăm că, în mod deliberat, nu se clarifică 3 aspecte de importanţă majoră, precum termenul de funcţie publică similară (aşa cum bine ştiţi Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici are o opinie diferită a acestui termen faţă de Ministerul Muncii), salariul stabilit (cine ‘stabileşte’ salariul dacă nu legea?) şi un al treilea aspect de clarificat este definiţia instituţiei publice (Ministerul Finanţelor Publice având o altă viziune în definirea instituţiei decât Ministerul Muncii)’, se menţionează în scrisoare.

Potrivit documentului, deşi s-a emis HG nr.582/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 31 alin.(2), (3), şi (8), art.33 şi 34 din OUG nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, reprezentanţii sindicatului constată că, în continuare, personalul administraţiei publice poate fi ignorat de către propriul angajator atunci când reglementează drepturile salariale ale acestuia.

‘Mesajul nostru se doreşte a fi un serios semnal de alarmă care să atragă atenţia Guvernului asupra gravităţii situaţiei create de la nivelul instituţiilor publice şi a personalului încadrat prin interpretarea defectuoasă a dispoziţiilor art 31 alin.(1) din OUG nr. 20/2016’, se mai arată în scrisoarea citată.

Te-ar mai putea interesa și
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
UPDATED Lasconi a trecut în fața lui Ciolacu pe poziția a doua în bătălia pentru turul 2. Avansul crește
Elena Lasconi a trecut pe poziția a doua în clasamentul rezultatelor primului tur al alegerilor prezidențiale din România...
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Presa internațională pare șocată de victoria din turul I a lui Călin Georgescu în alegerile prezidențiale
Cum vede presa internațională victoria neașteptată a lui Călin Georgescu în fața rivalilor săi.
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Dragoș Anastasiu: Privatul nu este egalul statului, nici măcar privații nu sunt egali între ei
Privatul nu este egalul Statului, susține Dragoș Anastasiu, președintele Rethink, un think tank dedicat transformării ...
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe, Joerg Kukies nu se așteaptă ca UniCredit să continue cu preluarea Commerzbank
Ministrul german de Finanțe Joerg Kukies a declarat duminică că nu se aștepta ca UniCredit va merge mai departe cu planurile ...