România este în plin proces de pregătire internă pentru asumarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene – Cioloş

România este în plin proces de pregătire internă pentru asumarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, în 2019, a spus luni premierul Dacian Cioloş.
Economica.net - lun, 29 aug. 2016, 10:23
România este în plin proces de pregătire internă pentru asumarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene - Cioloş

‘În ceea ce priveşte preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, pe care România o va asigura în 2019, suntem în plin proces de pregătire internă pentru asumarea mandatului, sub aspectul agendei şi tematicii pe care România o va propune în discuţiile comunitare, dar şi sub aspectele logistice, materiale şi a resurselor umane cu premise pentru o derulare adecvată a acestei responsabilităţi majore pe care România va trebui să o asume. Am stabilit un birou de coordonare al pregătirilor pentru preşedinţie, la nivelul Cancelariei prim-ministrului. (…) Vom demara curând dialogul cu Finlanda şi cu Croaţia pentru discutarea temelor trioului de preşedinţii pe care îl vom forma’, a anunţat premierul Cioloş la Reuniunea Anuală a Diplomaţiei Române.

În acest context, Cioloş a precizat că urmează să fie prezentată o iniţiativă de creare a unei structuri necesare pentru analizarea şi procesarea de date şi informaţii, care apoi să sprijine poziţii şi puncte de vedere pe care România le va susţine la nivel european.

Premierul a mai spus că angajamentul proeuropean rămâne un element fundamental al activităţii diplomatice a României.

‘Priorităţile agendei strategice a României în cadrul Uniunii Europene sunt bine identificate (…) şi anume creştere economică sustenabilă, crearea de noi locuri de muncă, competitivitate, consolidarea pieţei interne, gestionarea migraţiei, combaterea terorismului, soluţionarea provocărilor de natură securitară la graniţele Uniunii’, a afirmat Cioloş.

El a subliniat că aceste priorităţi se ‘pliază’ coerent şi pe agenda naţională.

‘Realităţile specifice României au impus Guvernului pe care îl conduc o aplicare susţinută pe măsuri şi politici, care să menţină echilibrul macroeconomic în contextul unui an electoral, dar şi o schimbare profundă de mentalitate la nivelul societăţii’, a spus Cioloş.

De asemenea, premierul a afirmat că a fost acordată o atenţie mare aprofundării relaţiilor cu parteneri strategici.

‘Am înregistrat o dinamică favorabilă, o aprofundare şi o diversificare îndeosebi a cooperării cu Germania, şi aici urmărim în continuare dezvoltarea cooperării cu landurile, şi cu Franţa, prin semnarea noii Foi de parcurs a parteneriatului strategic. O evoluţie semnificativă s-a produs şi în relaţia cu Olanda, prin reluarea dialogului politic la nivel de premier după o pauză de 10 ani. Urmărim să menţinem relaţii strânse cu Italia şi Spania, ţări cu comunităţi româneşti importante’, a precizat Cioloş.

Te-ar mai putea interesa și
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz plănuiește să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an
Mercedes-Benz intenţionează în următorii ani să reducă costurile cu câteva miliarde de euro pe an, a anunţat joi publicaţia Handelsblatt, citând un purtător de cuvânt al producătorului......
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Întreruperea furnizării de gaze rusești către Austria, motivată de Rusia cu explozia conductei Nord Stream
Rusia a întrerupt sâmbătă livrările de gaze către Austria în urma unui litigiu între compania energetică austriacă ...
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
RAR, nevoit să oprească activitatea în întreaga țară din cauza unei probleme a sistemului informatic
Registrul Auto Român (RAR) a oprit ieri activitatea la toate sediile sale din țară din cauza unui „incident tehnic”. ...
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii germani
Cancelarul german Olaf Scholz are probleme. SPD, partidul său, e cotat în sondaje cu 15%, sub jumătate față de conservatorii ...
Cancelarul german Olaf Scholz urma să candideze pentru un al doilea mandat la viitoarele alegeri anticipate, după ce popularul ...