CFR Călători menţine trenurile pentru programul „Litoralul pentru toţi”, dar retrage treptat „Trenurile Soarelui”

CFR Călători va asigura în continuare legături din ţară către staţiunile de la Marea Neagră pentru programul 'Litoralul pentru toţi', dar va scoate din circulaţie treptat, începând din 10 septembrie, 'Trenurile Soarelui'.
Economica.net - lun, 29 aug. 2016, 12:01
CFR Călători menţine trenurile pentru programul

‘Cu prilejul programului ‘Litoralul pentru toţi’, CFR Călători va asigura în continuare legături din ţară către staţiunile de la Marea Neagră. Trenurile din programul ‘Trenurile Soarelui’ valabil până la data 13 septembrie vor ieşi treptat din circulaţie începând din 10 septembrie, iar după această dată capacitatea de transport va fi adaptată cerinţelor de extrasezon’, a anunţat, luni, compania, într-un comunicat de presă.

CFR Călători aminteşte că pasagerii au posibilitatea de a călători la tarife reduse, preţurile biletelor fiind accesibile tuturor prin gamă variată de oferte şi facilităţi disponibile. De exemplu, cu oferta Minigrup 2-5, reducerile acordate sunt de până la 25%, chiar 30% la cumpărarea online.

Trenurile ‘Litoral’, care circulă fără opriri intermediare între Bucureşti Nord şi Constanţa, vor continua şi în extrasezon să parcurgă această distanţă în două ore, iar durata călătoriei cu celelalte trenuri InterRegio pe ruta respectivă se va menţine în medie la circa 2 ore şi 20 minute.

Începând cu data de 10 şi, respectiv, 13 septembrie, unele trenuri Regio vor avea programul de circulaţie adaptat la noul mers al trenurilor din extrasezon, iar modificările vor fi anunţate la nivel local în gări.

Societatea de Transport Feroviar de Călători CFR Călători SA este operatorul naţional feroviar de pasageri care efectuează transportul public de călători pe calea ferată.

Te-ar mai putea interesa și
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de lei net lunar
Salarii transparente la Libra Internet Bank pentru posturile vacante: încep de la 3.500 de lei net şi ajung la 11.000 de ...
Libra Internet Bank e singura bancă din România care comunică transparent în anunţurile de angajare grilele salariale cu care ofertează candidaţii. Iată câteva dintre posturile vacante şi......
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
RCA și CASCO direct de pe megaportalul Guvernului. AI schimbă ordinea din asigurări
Cetățenii care vor intra să își plătească taxele și impozitele ori vor depune acte pe viitorul cloud guvernamental, ...
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi de prevenit
Avertizare cybersecurity: Fraudele bazate pe Inteligenţa Artificială fac furtul de identitate mai greu de detectat şi ...
Fraudele deepfake, identităţile sintetice şi escrocheriile bazate pe Inteligenţa Artificială (AI) fac furtul de identitate ...
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost desemnați câștigători pentru lotul 3
Drum Expres Arad – Oradea: CNSC a admis parțial contestația Nurol, după ce ucrainenii de la Automagistral au fost ...
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) a admis în parte contestația turcilor de la Nurol la licitația ...