Noul iPhone va fi prezentat pe 7 septembrie

Compania americană Apple a trimis invitaţiile de presă pentru evenimentul anual de toamnă, eveniment care va aduce, printre altele, o nouă versiune de iPhone.
Economica.net - mar, 30 aug. 2016, 05:13
Noul iPhone va fi prezentat pe 7 septembrie

Evenimentul din septembrie este deja o tradiţie pentru Apple. Este cel mai important eveniment organizat de compania americană, în care se lansează cel mai importantă produs: iPhone. Anul acesta, evenimentul va avea loc pe 7 septembrie, în San Francisco. Acelaşi loc de desfăşurare, Bill Graham Civic Auditorium, a fost folosit şi în luna iunie pentru conferinţa World Wide Developer Forum.

Deşi nu se cunoaşte exact ce nume va purta, în accepţiunea generală noul model este cunoscut ca iPhone 7. Este posibil, însă, ca Apple să apeleze, începând de anul acesta, la o nouă logică de denumire a telefoanelor sale, dat fiind faptul că va lansa un design nou la trei ani, în loc de doi ani, cum a fost cazul până în prezent.

Noul model va folosi cel mai probabil designul de la iPhone 6. Cea mai importantă modificare pare a fi renunţarea la ieşirea audio de 3,5 mm. Drept urmare, căştile pentru iPhone vor fi fie wireless, fie vor folosi conectorul lightning (mufa standard pentru iPhone şi iPad).

O mică schimbare în design va viza totuşi aşa-numitele linii de semnal. Cele două linii de pe spatele telefonului vor deveni mai subţiri şi vor fi mutate la extremele telefonului, fiind astfel mai puţin vizibile.

De asemenea, se pare că modelul mai mare va folosi un sistem foto dual. Versiunea Plus va fi dotat cu două camere foto, ale căror fotografii vor fi combinate într-una singură pentru a obţine o imagine mai clară şi mai luminoasă.

Alături de un nou iPhone, Apple ar putea lansa noi versiune de MacBook Pro şi Apple Watch. Este posibil ca MacBook Pro să fie dotat cu Touch ID. În schimb, noutăţile pentru Apple Watch vor fi, cel mai probabil, minore.

Te-ar mai putea interesa și
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israel: Netanyahu ameninţă că va acţiona cu ‘forţă şi hotărâre’ contra rebelilor houthi din Yemen
Israelul va continua să acţioneze cu forţă şi hotărâre contra rebelilor houthi din Yemen, acuzaţi de periclitarea transporturilor maritime internaţionale şi a ordinii internaţionale, a......
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Află cum poţi avea acces gratuit la toate posturile tv HBO şi Cinemax până pe 5 ianuarie 2025
Pentru că urmează o perioadă cu multe zile libere, unele în care ne vom putea permite luxul de a ne relaxa, de a petrece ...
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Companiile din energie vor trebui să plătească o cauțiune dacă cer suspendarea unei amenzi în instanță
Amenzile acordate de Autoritatea de Reglementare în domeniul Energiei se vor plăti chiar dacă se vor ataca ulterior, iar ...
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
INS: Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr au crescut în 2023 cu 186.000 tone
Resursele totale de zahăr şi produse din zahăr (în echivalent zahăr rafinat) au fost mai mari în 2023, faţă de anul ...