Angela Merkel recunoaşte că s-au făcut greşeli în Germania şi în UE în privinţa crizei refugiaţilor

Germania şi alte ţări din Uniunea Europeană au închis ochii prea mult timp la criza refugiaţilor care apărea la graniţele externe ale blocului comunitar, a declarat cancelarul Angela Merkel într-un interviu apărut miercuri într-un ziar german, potrivit Reuters.
Economica.net - mie, 31 aug. 2016, 04:59
Angela Merkel recunoaşte că s-au făcut greşeli în Germania şi în UE în privinţa crizei refugiaţilor

Merkel, care este criticată în Germania pentru politica sa de deschidere faţă de refugiaţi lansată în urmă cu un an, a spus de asemenea pentru Sueddeutsche Zeitung că Germania şi UE trebuie să aibă răbdare şi rezistenţă în gestionarea crizei imigranţilor.

‘Sunt chestiuni politice pe care le poţi vedea că vin, dar pe care nu le realizezi ca atare la acel moment – iar în Germania am ignorat problema prea mult timp şi am blocat nevoia de a găsi o soluţie paneuropeană’, a afirmat ea.

Comentariile lui Merkel sunt o neaşteptată analiză autocritică ce pare menită a apărea la un an de la celebra sa declaraţie ‘wir schaffen das’ (‘putem face asta’), dată ca răspuns la o întrebare despre gestionarea fluxului tot mai mare de refugiaţi.

Ea a mai declarat că Germania, care a primit majoritatea celor peste un milion de refugiaţi din Orientul Mijlociu şi Asia care au ajuns în UE anul trecut, a lăsat Spania şi alte ţări de graniţă ale UE să se ocupe singure de refugiaţi.

‘Pe atunci am respins de asemenea distribuţia proporţională a refugiaţilor’, a spus ea.

Merkel a subliniat totodată că Germania nu a susţinut modele precum agenţia europeană de apărare a frontierelor, Frontex, care ar fi încălcat suveranitatea statelor membre ale UE. ‘Am spus că ne vom ocupa de problemă la aeroporturile noastre, din moment ce nu avem graniţă externă a UE. Însă acest lucru nu funcţionează’, a afirmat ea.

Cancelarul, care se află la al treilea mandat, a mai atras atenţia că problema refugiaţilor va fi una pe termen lung. ‘Nu am abordat problema în mod corespunzător. Asta este valabil şi în privinţa protecţiei graniţei externe a spaţiului Schengen’, a declarat Merkel.

Ea a mai afirmat că UE trebuie să îşi amelioreze cooperarea şi să sporească substanţial ajutorul de dezvoltare pentru ţările din Africa, dar şi pentru Turcia şi alte state din regiuni cu probleme.

Merkel a cerut totodată să nu se asocieze imigranţii cu teroriştii. ‘Este pur şi simplu incorect să spui că terorismul a venit numai cu refugiaţii. Se afla deja aici în numeroase forme şi existau diferiţi potenţiali atacatori pe care noi îi urmăream’, a adăugat ea.

Te-ar mai putea interesa și
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ţărilor dezvoltate în combaterea schimbărilor climatice
COP29 – Premieră după negocieri. Preşedinţia din Azerbaidjan propune 250 de miliarde de dolari pentru contribuţia ...
Preşedinţia azeră a COP29 a propus stabilirea contribuţiei ţărilor dezvoltate la finanţarea combaterii schimbărilor climatice pentru ţările în curs de dezvoltare la 250 de miliarde de......
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Predoiu, despre Schengen: Era important să avem un acord. Ne-am atins acest obiectiv, toate ţările, nu numai România
Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a declarat vineri, la Budapesta, că era important ca vineri să se ajungă ...
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR vrea să-şi vândă participaţiile deţinute la firmele Bursagaz şi Kayserigaz din Turcia
SOCAR, firma energetică de stat din Azerbaidjan, este în negocieri cu potenţiali cumpărători pentru vânzarea participaţiilor ...
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Ciucă: Am pierdut politic fiindcă am format o coaliţie cu PSD
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, candidat al partidului pentru funcţia de şef al statului, a declarat joi seara, la Craiova, ...