Peste 1,28 milioane de sosiri ale vizitatorilor străini, înregistrate la punctele de frontieră în iulie, în creştere cu 12%

Peste 1,28 milioane de sosiri ale vizitatorilor străini au fost înregistrate la punctele de frontieră ale României în luna iulie a acestui an, ceea ce reprezintă o creştere cu 11,9% faţă de perioada similară a anului trecut, din care peste 272.000 de sosiri au fost consemnate în structurile de primire turistică, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică publicate joi.
Economica.net - joi, 01 sept. 2016, 07:41
Peste 1,28 milioane de sosiri ale vizitatorilor străini, înregistrate la punctele de frontieră în iulie, în creştere cu 12%

Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (92,5%).

Pe de altă parte, plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în luna iulie 2016 de 1,66 milioane, în creştere cu 21,7% comparativ cu luna iulie 2015. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 71,6% din numărul total de plecări.

În structurile de primire turistică au fost înregistrate peste 1,4 milioane de sosiri în luna iulie 2016, în creştere cu 9,4% faţă de cele din luna iulie 2015,

Din numărul total de sosiri, sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 80,6%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 19,4%, ponderi similare cu cele din luna iulie 2015. În rândul turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74% din total turişti străini), iar din aceştia 85,3% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările turiştilor în structurile de primire turistică au crescut în luna iulie 2016 cu 7,5%, la 3,88 milioane, în creştere cu 7,5% faţă de cele din luna iulie 2015. Înnoptările turiştilor români au reprezentat 85,7%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 14,3%. Dintre turiştii străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (71,5%), 83,2% provenind din ţările aparţinând Uniunii Europene. Durata medie a şederii în luna iulie 2016 a fost de 2,9 zile la turiştii români şi 2 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în iulie a fost de 42,5% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 3,7 puncte procentuale faţă de luna iulie 2015. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna iulie 2016 s-au înregistrat la hoteluri (52,8%), vile turistice (36,5%), hosteluri (32,0%), popasuri turistice (28,3%), tabere de elevi şi preşcolari (28,1%), căsuţe turistice (27,4%) şi pensiuni turistice (26,2%).

Cât priveşte primele şapte luni ale acestui an, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică au însumat 5,89 milioane, în creştere cu 11% faţă de cele din perioada ianuarie – iulie a anului trecut. Sosirile turiştilor români au reprezentat 76,8% din numărul total de sosiri, în timp ce turiştii străini au reprezentat 23,2%, ponderi similare cu cele din primele şapte luni din 2015. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (74,7% din total turişti străini), iar dintre aceştia 84,9% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în primele şapte luni au însumat 13,3 milioane, în creştere cu 8,4% faţă de cele din perioada 1.01-31.07.2015. Înnoptările turiştilor români au reprezentat 79,8%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au reprezentat 20,2%. În rândul turiştilor străini, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (73,3% din total turişti străini), iar din aceştia 82,8% au fost din ţările aparţinând Uniunii Europene.

Durata medie a şederii în perioada ianuarie – iulie 2016 a fost de 2,3 zile la turiştii români şi 2 zile la turiştii străini.

Indicele de utilizare netă a locurilor de cazare în aceeaşi perioadă a fost de 28,5% pe total structuri de cazare turistică, în creştere cu 1,7 puncte procentuale faţă de perioada 1.01-31.07.2015. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare s-au înregistrat la hoteluri (36,1%), vile turistice (21,4%), căsuţe turistice (21,1%), hosteluri (20,3%) şi pensiuni turistice (18,2%).

Sosirile vizitatorilor străini în România, înregistrate la punctele de frontieră, au fost în perioada ianuarie – iulie 2016 de 5,72 milioane, în creştere cu 12,7% faţă de perioada similară a anului trecut. Majoritatea vizitatorilor străini provine din ţări situate în Europa (93,1%), iar 55% din statele Uniunii Europene.

Plecările vizitatorilor români în străinătate, înregistrate la punctele de frontieră, au fost de 9,07 milioane, în creştere cu 19,4% comparativ cu perioada 1.01-31.07.2015. Mijloacele de transport rutier au fost cele mai utilizate pentru plecările în străinătate, reprezentând 69,7% din numărul total de plecări.

 

 

Te-ar mai putea interesa și
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Care a fost motivul „divorțului” dintre Austria şi Gazprom, o relaţie veche de peste 50 de ani – Reuters
Factorul declanşator care a pus capăt unei relaţii de peste 50 de ani între grupul rus Gazprom şi cel austriac OMV la începutul acestei luni a fost decizia grupului austriac de a pune sub......
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
China vrea să fie un „asociat, nu un rival” al Uniuniii Europene şi cere independenţă Bruxelles-ului
Ministrul chinez de externe, Wang Yi, a declarat luni, la Beijing, că Uniunea Europeană şi China "sunt parteneri, nu adversari" ...
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Ce spune Rusia despre viziunea politică a lui Călin Georgescu faţă de Kremlin
Kremlinul a reacţionat luni în mod reţinut la victoria lui Călin Georgescu, în primul tur al alegerilor prezidenţiale ...
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
SUA – Scott Bessent, numit de Trump pentru şefia Trezoreriei, anunţă că reducerea taxelor este o prioritate
Scott Bessent, persoana desemnată de preşedintele Donald Trump pentru postul de secretar al Trezoreriei SUA, a declarat ...